Arhitectură românească tradiţională în judeţul Neamţ: Bicăjelul de Jos
Cătunul Bicăjelul de Jos face parte din comuna Bicaz Chei, judeţul Neamţ şi este un sat specific de munte care prezintă interes turistic datorită elementelor de arhitectură românească populară tradiţională, datorită ocupaţiilor, a meşteşugurilor şi a obiceiuri locale. Aici, turiştii pot admira case vechi de peste 100 de ani, care ilustrează modul în care, odată, ţăranul român îşi întemeia gospodăria în armonie cu natura.
Deşi este o zonă izolată în care se ajunge mai greu, în cătunul Bicăjelul de Jos vei găsi o arhitectură tradiţională foarte bine conservată remarcabilă din punct de vedere etnografic. Unul din cele mai importante motive pentru care acest sat tradiţional merită să fie vizitat este faptul că se numără printre puţinele locuri din România care încă işi mai păstrează parfumul de altădată.
Aceste case sunt mărturii vii ale trecutului care merită şi trebuie să fie cunoscut, mai ales că tehnica de ridicare a casei, de la punerea temeliei până la acoperiş, se mai păstrează şi astăzi în zonă.
Arhitectura romaneasca traditionala in judetul Neamt, Bicajelul de Jos
Arhitectura populară tradiţională a cătunului Bicăjelul de Jos se caracterizează printr-o unitate deosebită în ceea ce priveşte tipul materialului şi tehnica de construcţie, localnicii din zonă fiind renumiţi pentru tehnica prelucrării lemnului.
Aici, în curţile şi odăile acestor case de lemn pe lângă obiectele tradiţionale încremenite în timp ai ocazia să admiri un adevărat muzeu viu în aer liber. Prin satul Bicăjelul de Jos trece şi un traseul turistic Cheile Bicazului – Piatra Cherecului, marcat cu cerc roşu pe fond alb.
Turiştii care doresc să se relaxeze departe de lumea agitată a marilor oraşe pot să vină să viziteze cătunul Bicăjelul de Jos şi vor fi surprinşi de arhitectura tradiţională, de peisajele şi frumuseţea caselor care formează imagini ce par venite din trecut.
Scrie raspunsul tau!