Tradiţii culinare de Paşte la Neamţ
Paştele este cea mai importantă sărbătoare creştină din an şi de aceea masa de Paşte trebuie să fie una bogată în varietăţi culinare. Tradiţiile de Paşte din Neamţ sunt bine păstrate şi transmise din moşi strămoşi către generaţia actuală. Astfel, de la masa de Paşte nu trebuie să lipsească ouăle roşii, cozonacul, pasca, mielul şi drobul. Aceste sunt cateva din preparatele tradiţionale pe care gospodinele din Neamţ le prepară pentru Paşte.
Tradiţia spune că Ziua Paştelui se sărbătoreşte în familie, cu o masă încărcată de specialităţi culinare tradiţionale. Reţetele culinare de Paşte din judeţul Neamţ sunt bine păstrate de gospodine, iar bucatele sunt delicioase şi vor fi savurate cu plăcere de turiştii care aleg să-si petreacă Sfintele Sărbători de Paşte pe aceste meleguri.
Ouăle roşii de Paşti sunt vopsite de gospodinele din această zonă începând cu ziua de marţi a sptămânii mari, dar mai ales în zilele de joi, vineri şi sâmbătă. Preluate de creştinism, ouăle roşii simbolizează sângele vărsat de Fiul Domnului întru mântuirea omenirii şi miracolul renaşterii Sale, devenind în acest mod elementul definitoriu al sărbătorii pascale.
Pasca are o formă rotundă umplută cu brânză dulce sau sărată, smântână sau ciocolată, la mijloc o cruce iar pe margini aluat împletit. Pasca este un produs culinar tradiţional care se pregăteste numai de Paşte.
De la masa de Paşte este nelipsit şi mielul simbolizându-l pe Mântuitorul Iisus Hristos care s-a jertfit pentru păcatele noastre şi a fost răstignit pe cruce. Din mielul de Paşte se prepară după reţete specifice friptura, drob şi ciorbă denumită în această zonă şi borş.
În zona Neamţului tradiţia Sărbătorii de Paşte cere ca în fiecare casă să se pregăteasă pentru masa tradiţională de Paşte câteva feluri principale de mâncare, cum ar fi: ouă roşii, drob de miel, friptură de miel, cozonac, pască şi vin roşu.
Scrie raspunsul tau!