Lumina Sărbătorilor de Paşte la Neamţ
Ca în fiecare an oraşul Piatra Neamţ în acestă perioadă îşi îmbracă straiele de sărbătoare pentru a întâmpina cu bucurie şi lumină Sfintele Sărbători de Paşte. Străzile s-au umplut de lumină în Duminica Floriilor iar instalaţiile luminoase au început deja să se aprindă semn că marele eveniment este aproape.
Acest obicei de a împodobi oraşul cu simboluri moderne ale Paştelui a devenit o tradiţie pentru municipiul Piatra Neamţ care astfel, oferă oamenilor şi turiştilor, în fiecare seară o atmosferă de sărbătoare.
Ornamentele din acest an care împodobesc oraşul sunt formate din 20 de figurine tridimensionale, iepuri uriaşi şi ouă din ghirlande, 112 panouri luminoase, 184 de figurine bidimensionale şi aproximativ 9.500 de metri de ghirlande luminoase.
Piatra Neamt de Paste 2011, judetul Neamt
Amplasate în zona centrală a oraşului, în Piaţa Mihail Kogălniceanu şi în Piaţa Ştefan cel Mare, pe arterele principale Mihai Eminescu şi Republicii dar şi în celelalte cartiere ale municipiului Piatra Neamţ, ornamentele ne încântă prin frumuseţea şi lumina lor.
Instalaţiile ornamentale din oraş vor fi aprinse aproximativ şase săptămâni începând cu Duminica Floriilor şi până după sărbătoarea Înălţării când vor fi demontate. De când s-au aprins luminile oraşul Piatra Neamţ arată deosebit de frumos şi concurează cu succes alături de alte locaţii din ţară pe care turiştii le preferă de Paşte.
Turiştii care doresc să petreacă Sfintele Sărbători de Paşte la Neamţ, în acest ţinut bogat în aşezăminte monahale sunt aşteptaţi de către numeroasele pensiuni cu bucate alese ca la mama acasă şi cazări rustice şi confortabile.
Scrie raspunsul tau!