Izvorul Tămăduirii de la Mănăstirea Horaiţa
Mănăstirea Horaiţa din Judeţul Neamţ datează din prima jumătate a sec. al XIX lea şi este unică prin elementele de arhitectură romano-bizantină, precum şi prin influenţele ruseşti remarcate în numărul şi configuraţia celor opt turle.
Situată la poalele Muntelui Horăiciorul, lângă versantul răsăritean al munţilor Stânişoarei din Carpaţii Orientali, această mănăstire impresionează prin frumuseţea picturii din interior realizată în stil neobizantin, pe un fond cărămiziu, dar şi prin catapeteasma realizată la Viena şi sculptată în stil baroc.
Cel mai important eveniment care se organizează în fiecare an la Mănăstirea Horaiţa este procesiunea la praznicul ”Izvorul Tămăduirii”.
Această procesiune cu Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului are loc în vinerea din Săptămâna Luminată, când pelerinii din aproape toată ţara vin să participe la acest eveniment. Ea cuprinde urcarea cu Sfânta Icoană din Biserica Mare a Mănăstirii Horaiţa la Schitul Horăicioara, în sunetul clopotelor, când pelerinii prezenţi la această sărbătoare se aliniază în rând de la Biserica Mare până pe deal şi stau ca icoana să treacă pe deasupra lor. Înaintea Icoanei Făcătoare de minuni a Maicii Domnului se merge cu toaca, iar după ea merge soborul de preoţi şi pelerinii.
Icoana este purtată de patru oameni pe un drum de aproximativ 3 km. Pelerinii vin la acastă sărbătoare pentru a lua binecuvântare de la Icoana Maicii Domnului dar şi pentru a lua apa de la Izvorul Tămăduitor de la Schitul Horăicioara, izvor al cărui renume determină pe credincioşii aflaţi în suferinţă să vină aici în fiecare an.
Povestea izvorului ne spune că mai demult unul dintre călugării de la Schitul Horăicioara care mergea prin pădure a auzit la un moment dat glasul Maicii Domnului. Aceasta l-a îndemnat să meargă spre locul în care astăzi se află izvorul tămăduitor înzestrat cu darul Fecioarei Maria.
Manastirea Horaita… Cel mai frumos locas din tara! Eu locuiesc in Cracaoani Neamt, in apropiere de Manastirea Horaita. Merg in fiecare an acolo la Izvorul Tamaduirii! Frumos, foarte frumos… Va asteptam pe toti la noi!
Scrie raspunsul tau!