Sărbătoarea Războienilor 2011
În perioada 30 – 31 iulie 2011 va avea loc in localitatea Războieni cea mai mare şi mai veche manifestare de-a lungului bazinului Văii Albe şi anume „Sărbătoarea Războienilor”. Această sărbătoare este strâns legată de Monumentul din parcul comunal care a fost ridicat de către ofiţerii Regimentului “15 Războieni” în memoria ostaşilor căzuţi în lupta de la Valea Albă în timpul domniei lui Ştefan cel Mare.
Monumentul este opera sculptorului alsacian Visenberger şi a fost inaugurat la data de 27 octombrie 1879, cu prilejul unor manifestări la care a participat şi profesorul universitar V.A.Urechia.
La data de 29 august 1903 a avut loc manifestarea „Sărbătoarii Războienilor” care a fost organizată la iniţiativa lui Spiru C. Haret – ministrul cultelor şi instructiunii publice de atunci. După anul 1990 la această manifestare a participat de două ori Preşedintele României, iar în anul 2004 Preasfinţitul Daniil al Moldovei, actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Aceste eveniment se desfăşoară pe parcursul a două zile, sâmbătă şi duminică. In prima zi au loc manifestări la troiţa ridicată în satul Valea Albă unde se presupune ca ar fi avut Ştefan cel Mare punctul de comandă în cadrul confruntării din data de 26 iulie 1476 cu oastea lui Mahomed al domnitorului moldav şi în parcul comunal la monumentul ridicat în memoria luptei desfăşurate pe aceste meleaguri.
Duminică, 31 iulie 2011 în cadrul evenimentului va avea loc şi un spectacol susţinut de ansamblul „Floricică de la Munte” al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”. Ansamblul pietrean va prezenta suite de dansuri populare din judeţul Neamţ, dar şi din celelalte zone etnofolclorice ale României. Alături de orchestră şi dansatorii ansamblului sunt invitaţi şi interpreţii Maria Pelin, Ioan Hongu, Giorgiana Axinte-Şerban şi Brânduşa Diaconu-Chiriţă care vor susţine recitaluri.
Organizatorii vă invită să luaţi parte alături de ei la această manifestare tradiţională „Sărbătoarea Războienilor” organizată pentru a promova, din punct de vedere cultural şi istoric, tradiţiile judeţului şi ale comunei Războieni, dar şi pentru a comemora eroii căzuţi în timpul luptei de la Valea Albă din anul 1476 din timpul domniei lui Ştefan cel Mare.
Scrie raspunsul tau!