Cu bicicleta din Piatra Neamţ la Schitul Lipovenesc
Din Piatra Neamţ pornesc mai multe trasee ce pot fi parcurse cu bicicleta care fascinează prin peisaje frumoase şi locuri deosebite. Unul din aceste trasee are punctul de plecare la Pod Căprioara şi continuă pe drumul care duce spre Complexul Turistic şi de Agrement peste Vale Piatra Neamţ.
Cunoscut de localnici ca Ştrandul Tineretului, acesta este aşezat într-un cadru de poveste, la poalele muntelui Cernegura şi pe malul râului Bistriţa. Traseul ajunge apoi la Hidrocentrala Bâtca Doamnei de unde poţi admira întinderea de apă a lacului si întreaga zonă a văii Bistriţei.
De aici, traseul continuă malul apei până când se termină asfaltul şi intră pe drumul forestier axial Pârâul Doamnei care duce în satul Bâtca Doamnei. Plimbarea prin sat este deosebită. Aici vei descoperi casele tradiţionale cu arhitectura specifică locurilor şi magia unui sat care încă nu şi-a pierdut farmecul de altădată. La ieşirea din satul Bâtca Doamnei drumul se cufundă din nou prin pădure, iar câteva exemplare de stejari seculari de pe marginea drumului iţi vor atrage cu siguranță atenţia.
Aona Schitul Lipovenesc, judetul Neamt
Pe drumul forestier de la Bâtca Doamnei spre Schitul Lipovenesc se găsesc mai multe poieniţe in care poţi să faci un popas şi să admiri frumuseţea acestor locuri unice. Traseul este destul de uşor cu mai multe serpentine şi pante domoale astfel încât plimbarea cu bicicleta este o plăcere.
La un moment dat vei zări într-o frumoasă poiană, aşezarea lipovenească de rit vechi “Sfântul Cuvios Paisie” cunoscută ca şi Schitul Bahrin. Aceasta este situată pe partea stângă a drumului forestier într-o locaţie atrăgătoare cu un peisaj încântător.
suntu unu ditre constructori acestui schitului si sunt mandru sa vad aceste fotografi
Scrie raspunsul tau!