Zilele oraşului Târgu Neamţ – ediţia a XXI – a
În perioada 7-9 septembrie 2011 va avea loc în oraşul Târgu Neamţ cea de a XXI – a ediţie a evenimentului Zilele Oraşului. La această ediţie organizatorii au pregătit târguri de produse tradiţionale în zonă, concerte, o paradă militară cu torţe şi un spectaculos foc de artificii.
Miercuri, 7 septembrie va avea loc deschiderea oficială începând cu ora 12.30 şi va continua cu un concert susţinut de fanfara Casei Culturii „Ion Creangă“ şi un spectacol prezentat de talente locale şi invitaţi speciali, solişti de muzică populară şi uşoară.
Totodată, în această perioadă vor fi deschise publicului târgul meşterilor populari, ediţia a XVII-a, târgul de produse tradiţionale şi expoziţia Floralia 2011. Aici, vizitatorii vor avea ocazia să deguste bucate moldoveneşti tradiţionale precum sarmale şi plăcinte poale-n brâu, dar să şi cumpere obiecte de artizanat lucrate cu măestrie de meşterii populari din zonă.
În seara de joi, 8 septembrie publicul va putea urmări concertul formaţiei Direcţia 5, o frumoasă paradă militară a Detaşamentului de Pompieri Târgu Neamţ şi un foc de artificii. În ultima zi a evenimentului vor fi deschise târgurile tradiţionale în Parcul „Ion Creangă“, la Casa Culturii şi în Piaţa „Adormirea Maicii Domnului“, iar seara se va încheia cu o distracţie în aer liber.
Programul evenimentului Zilele oraşului Târgu Neamţ – ediţia a XXI – a:
Miercuri, 7 septembrie 2011
Ora 16.00 – 17.00 Parc – Grădina Publică – Concert Fanfara Casei Culturii „Ion Creangă” Târgu Neamţ
Ora 16.00 – Sala de şedinţe a Consiliului Local – Lansare de carte
Ora 16.00 – Parcul „Ion Creangă” – Deschiderea Târgului meşterilor populari, ediţia a XVII-a
Ora 16.00 – Piaţa „Adormirea Maicii Domnului” – Deschiderea Târgului de produse tradiţionale
Joi, 8 septembrie 2011
Ora 10.00 – 21.00 Casa Culturii „Ion Creangă” – Deschiderea Expoziţiei de flori: „Floralia 2011”
Ora 10.00 – 22.00 Parcul „Ion Creangă” – Târgul meşterilor populari, ediţia a XVII-a
Ora 10.00 – 24.00 Piaţa „Adormirea Maicii Domnului” – Târgul de produse tradiţionale
Ora 10.00 – Stadion „Cetate” – Întreceri sportive: Crosul tineretului, concurs de biciclete şi role, tenis de câmp, handbal, fotbal
Ora 10.30 – 12.00 Piaţa „Adormirea Maicii Domnului” – Concurs pentru copii: desane pe asfalt
Ora 12.30 – 24.00 – Piaţa „Adormirea Maicii Domnului”
– Te-Deum
– Deschiderea oficială a manifestării „Zilele oraşului Târgu Neamţ”
– Concert de prânz cu Fanfara Casei Culturii „Ion Creangă” Târgu Neamţ
– Premierea câştigătorilor concursurilor sportive
– Spectacol de muzică uşoară şi populară prezentat de talente locale şi invitaţi speciali
– Invitat special formaţia Direcţia 5
Ora 22.40 – Paradă militară – Retragere cu torţe – Detaşamentul de Pompieri Târgu Neamţ
Ora 22.50 – Foc de artificii
Vineri, 9 septembrie 2011
Ora 10.00 Casa Culturii „Ion Creangă” – Expoziţiei de flori: „Floralia 2011” , Lansare de carte, Expoziţie de pictură
Ora 10.00 – 22.00 Parcul „Ion Creangă” – Târgul meşterilor populari, ediţia a XVII-a
Ora 10.00 – 24.00 Piaţa „Adormirea Maicii Domnului” – Târgul de produse tradiţionale
Ora 20.00 – 23.00 Parc Grădina Publică – Discotecă în aer liber
Ora 24.00 – Închiderea manifestărilor
Scrie raspunsul tau!