Atracţii turistice din Parcul Natural Vânători
Parcul Natural Vânători Neamţ este situat în nord-estul României, pe versantul estic al Munţilor Stânişoarei şi Subcarpaţii Neamţului, în nordul judeţului Neamţ şi se întinde pe raza comunelor Crăcăoani, Agapia, Vânători Neamţ, a oraşului Târgul Neamţ şi a staţiunilor Bălţăteşti şi Oglinzi.
Declarat ca arie naturală protejată încă din anul 1998, parcul îşi aşteaptă în fiecare an turiştii cu o diversitate de valori naturale, culturale si istorice. Fauna parcului cuprinde o serie de specii rare sau pe cale de dispariţie, iar flora cuprinde elemente naturale deosebite, peste 50 dintre ele fiind rarităţi floristice ocrotite în ţară. Printre atracţiile cele mai vizitate ale parcului se numără următoarele rezervaţii naturale:
Codrii de aramă – situat pe dealul Filiorul din comuna Agapia şi cuprinde goruni seculari, dar şi peste 300 specii de plante de o rară frumuseţe. Pârâul Filioara străbate poalele dealului cu acelaşi nume alături de pâlcuri de răchitişuri şi mlaştini mici cu izmă şi rugină. Pajiştea care înconjoara padurea este alcatuita din păius roşu şi iarba vântului.
Pădurea de argint – este o rezervaţie de tip mixt, forestieră şi peisagistic. Se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 2,4 ha şi este alcătuită dintr-un arboret de mesteacăn. Pădurea, în cea mai mare parte a ei, are arbori bătrâni cu vârsta de peste 100 de ani, dar şi arbori mai tineri de 20 până la 50 de ani.
Rezervaţia de Zimbrii şi Faună Carpatină “Dragoş Vodă” – este una din cele 4 rezervaţii de zimbri existente la noi în ţară şi este catalogată ca fiind una dintre cele mai mari rezervaţii exclusive zimbrilor din Europa. Situată în nordul judeţului Neamţ, pe raza comunei Vânători-Neamţ, în apropierea drumului naţional DN15 şi a Mănăstirii Neamţului, rezervaţia, reprezintă unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale judeţului.
Pădurea de smarald (Rezervatia de stejari „Dumbrava”) – Pădurea de smarald cunoscut şi sub numele de Rezervaţia de stejar Dumbrava are o suprafaţă de 56,6 ha şi cuprinde stejari seculari foarte viguroşi cu vârsta între 150-200 ani. Această rezervaţie naturală este deosebită şi impresionantă prin dimensiunile şi aspectul exemplarelor de stejar, prin particularităţile subarboretului, bogaţia florei ierboase şi infiltraţiile de conifer.
Scrie raspunsul tau!