Aşezăminte monahale de pe valea pârâului Secu
Pe valea pârâului Secu s-au întemeiat de-a lungul timpului mai multe aşezăminte monahale la care vin an de an în pelerinaj mii de credincioşi. Drumul care duce spre aceste minunate lăcaşe de cult trece peste Ozana şi pătrunde spre apus, pe valea pârâului Secu. De aici, după aproximativ 4 km de urcuş domol, pe lângă stânci şi codri bătrâni, apare în cale Mănăstirea Secu.
Apoi, pe firul pârâului drumul se îndreaptă spre sud printre stânci de gresie şi tufe de arini până când valea devine tot mai îngustă şi singuratică. După încă 3 km străbătuţi în ambianţa pădurii şi a pârâului apare în toată frumuseţea ei, senină şi solitară, Mănăstirea Sihăstria. De lânga ea pornesc cele două drumuri care duc spre cele trei schituri din pădure. Cele cinci aşezăminte monahale pe care turiştii le pot vizita în această zonă sunt:
Mănăstirea Secu – se află la 22 km de oraşul Târgu Neamţ şi la o distanţă de 4 km de şoseaua Târgu Neamţ – Pipirig. Aşezată în vecinătatea Pârâului Secu şi la poalele Muntelui Vasan, acest aşezământ monahal se înfăţişează ochilor noştri sub forma unei cetăţi medievale, construite cu ziduri groase, turnuri de apărare şi turle ce se înalţă asemenea unor suliţe uriaşe. Mănăstirea Secu este o aşezare monahală care dăinuie de peste 500 de ani şi este una dintre cele mai vechi mănăstiri din Neamţ.
Biserica de la mănăstirea Secu este o construcţie masivă în plan trionic, cu o turlă deschisă poligonală, care păstrează caracteristicile ctitoriilor voievodale moldave din secolul al XVII-lea, având unele modificări în arhitectura exterioară. În anul 1850 a fost pictat interiorul bisericii iar catapeteasma naosului a fost refăcută din lemn de tei sculptată în stil baroc şi poleită cu aur.
Mănăstirea Sihăstria se află în partea de nord a judeţului Neamţ, la 22 km de oraşul Târgu Neamţ, pe şoseaua ce duce spre Pipirig – Vatra Dornei. Drumul spre mănăstire părăseşte şoseaua la 15 km, trece peste Ozana şi pătrunde pe valea pârâului Secu. Dupa 4 km de mers pe lângă stânci şi stejari seculari apare în cale Mănăstirea Secu, iar după alţi 3 km de mers spre sud vei descoperi în toată splendoarea ei Mănăstirea Sihăstria. Ca arhitectură, Mănăstirea Sihăstria, prin cele trei secole de existenţă continuă cu fidelitate stilul clasic moldovenesc care, în ciuda atâtor schimbări, se menţine până într-o epocă atât de târzie.
Mănăstirea Sihăstria este strâns legată de viaţă Părintelui Cleopa, care alături de părintele Paisie Olaru şi părintele Iustin Pârvu de la Petru Vodă sunt unii din marii duhovnici din judeţul Neamţ. Mănăstirea Sihăstria este un locaş plin de lumină şi har, un loc de o frumuseţe naturală rar întâlnită cu o linişte extraordinară şi una din importantele mănăstiri din Moldova.
Schitul „Inaltarea Sfintei Cruci” se află la 3 km de Mănăstirea Sihăstria în poiana ce poartă numele pustnicului Ioan care a sihăstrit în acele locuri în secolul al XVII-lea. Drumul până la schit se numeşte “Drumul Crucii” şi este marcat cu troiţe pe care sunt pictate imagini cu scene din ultimile zile din viaţa lui Isus pe pământ.
Schitul Sihla este situat la aproximativ 8 km de Mănăstirea Sihăstria (acces pe drum forestier), în ţinutul liniştit al codrilor seculari care oferă privelişti şi peisaje variate deosebit de încântătoare. Biserica schitului a fost construită din lemn în stilul clasic al bisericilor moldoveneşti, cu o singură turlă în formă de cruce deasupra naosului, iar interiorul este împărţit între altar, naos şi pridvor.
In anul 1763 la adăpostul primitor al unui bloc de piatră, a fost construită o bisericuţă „dintr-un brad”, lungă doar de caţiva paşi. Biserica este lucrată în formă de corabie din bârne de lemn, căptuşită în exterior cu scândură şi acoperită cu sită. Pe partea de nord a Muntelui Sihla, pe o poteca tainică, se urcă la Peştera Sfintei Cuvioase Teodora. Aici este locul unde aceasta, prin multe lacrimi de post şi rugăciune, s-a nevoit ani de-a randul.
Schitul Daniil Sihastrul este situat la 2 km de Schitul Sihla, într-un loc pustnicesc cu stânci golaşe şi mici peşteri aproape de “Râpa lui Coroi”. Fiind aşezat într-un loc retras şi greu accesibil, construcţia schitului s-a realizat cu ajutorul credincioşilor. Astfel , s-a construit din lemn de brad şi stejar biserica schitului, cele două corpuri de chilii, clopotniţa şi aghiasmatarul.
Scrie raspunsul tau!