Bienala Naţională de Arte Plastice “Lascăr Vorel” – ediţia a XII a
Bienala Naţională de Arte Plastice “Lascăr Vorel” a ajuns în acest an la cea de a XII a ediţie. Evenimentul este înscris în calendarul Minsterului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi reprezintă o manifestre de referinţă pentru artiştii din întreaga ţară. La această ediţie expoziţia va cuprinde peste 400 de lucrări de pictură, grafică şi sculptură, realizate de numeroşi artişti, membrii ai filialelor judeţene a Uniunii Artiştilor Plastici.
Joi, 20 octombrie 2011, începând cu ora 18.00 va avea loc vernisajul expoziţiei şi festivitatea de premiere unde se vor acorda “Marele Premiu”, premiile principale în cadrul fiecarei categorii şi alte premii speciale. Juriul va fi format din trei specialişti, şi anume: Valentin Ciucă – critic de artă, Nicoale Suciu – pictor şi Constantin Catargiu – grafician.
La sfârşitul expoziţiei, fiecare artist care va fi nominalizat va primi şi câte o diplomă. Lucrările vor fi selectate , iar în funcţie de spaţiu, o parte dintre ele vor fi expuse la Muzeul de Istorie din Piatra-Neamţ. Tinând cont de lucrările expuse la celelalte ediţii ale evenimentului, în acest an se aşteaptă ca expoziţia să cuprindă lucrări care să ofere vizitatorilor un adevărat spectacol vizual în forme şi culori.
Bienala Lascar Vorel 2011, judetul Neamt
Ediţia actuală a Bienalei Naţionale de Arte Plastice “Lascăr Vorel” a beneficiat de sprijinul Consiliului Judeţean Neamţ, astfel că lucrările artiştilor vor rămâne expuse la Muzeul de Istorie până la sfârşitul acestui an.
Organizatorii acestui eveniment, Fundaţia “Vorel” din Piatra-Neamţ, Uniunea Artiştilor Plastici din România-filiala Neamţ, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ vă invită să vizitaţi expoziţia unde veţi avea ocazia să admiraţi cele mai reuşite lucrări de grafică, pictură şi sculptură ale artiştilor români.
Scrie raspunsul tau!