Vizitează Muzeele de Ştiinţe ale Naturii din Neamţ
În judeţul Neamţ sunt două Muzee de Ştiinţe ale Naturii care prin expoziţiile permanente oferă iubitorilor naturii specii comune şi rare, reprezentative pentru flora şi fauna din ţinutul Neamţ, precum şi modul de formare şi evoluţie geomorfologică a acesteia. Astfel, aceste muzee sunt un punct de atracţie şi de interes pentru turiştii care vin în Neamţ. Vizitează aceste locaţii şi fă o călătorie imaginară în flora şi fauna caracteristică acestei zone.
Muzeul de Ştiinţele Naturii din Piatra Neamţ a fost înfiinţat în anul 1960 şi expoziţia permanentă este concepută sub forma unei prezentări monografice complexe a judeţului Neamţ din punct de vedere geologic, paleontologic, floristic, faunistic şi ecologic. In prezent, muzeul dispune de de aproximativ 40.000 de piese din colecţiile de faună şi de un fond de peste 10.000 coli de ierbar din colecţiile de flora. Acesta mai cuprinde şi o colecţie de peşti fosili unici în lume dar şi exponate rare din geologia, fauna şi flora munţilor Neamţului.
Tot în cadrul muzeului sunt expuse şi exemplare de bivalve, gasteropode, arachnidae şi reptile din formaţiunile Oligocene de la Piatra Neamţ.
Muzeul de Ştiinţele Naturii din Roman s-a înfiintat în anul 1962 şi din anul 2011 funcţionează într-o nouă clădire situată în incinta Parcului Municipal Roman. Clădirea muzeului cu o suprafaţă utilă de peste 463 mp cuprinde exponate colectate din zona de confluenţă a Moldovei cu Siretul. Muzeul dispune de un patrimoniu destul de bogat şi valoros deţinând colecţii de faună şi floră dar şi o colecţie de entomologie care cuprinde peste 40.000 de exemplare de insecte. Alături de acestea mai sunt expuse exemplare din ecosistemul pădurilor de foiase şi ecosistemul pădurilor de luncă din zona Romanului, acestea reprezentând piese entomologice, de malacologie, roci şi minerale.
Scrie raspunsul tau!