Vizitaţi locurile de pe Valea Tazlăului
Primele documente referitoare la întemeierea localităţii Tazlău sunt legate de construirea Mănăstirii Tazlău între anii1496-1497, de către Ştefan cel Mare. Atunci Tazlăul era prezentat pe harta Moldovei ca o zonă acoperită cu pădure şi o mănăstire. Apariţia şi dezvoltarea satului s-a făcut mult mai târziu şi în decursul mai multor etape. Parcă uitat de istorie, aşezat într-o fundătură de pădure, satul are reputaţia bunilor gospodari şi a constructorilor de case.
Depresiunea este o oază naturală, traversată de râul Tazlău, care primeşte ape coborâte de pe dealurile mărginaşe. Din bătrâni se ştie că apa Tazlăului a fost şi este un dar al satului. Lângă apă se înalţă ,,Măgura Tazlăului”, în care o grupare de stânci mari, a fost numită de străbuni ,,Masa lui Stefan Vodă”, de unde domnitorul a slobozit săgeata pentru fixarea altarului Mănăstirii Tazlău.
Tot la Tazlău se află şi casa memorială a cunoscutului medic şi scriitor I. I. Mironescu, care prin amenajarea ei s-a urmărit reconstituirea unei fărâme din modul de viaţă al Tazlăului interbelic. Aici au avut loc de-a lungul timpului numeroase activităţi culturale la care a participat şi Mihail Sadoveanu, care îi delecta pe ascultători cu poveştile lui de vânătoare. În nuvela “Intr-un colţ de rai” Mironescu descrie mănăstirea şi chiliile unde mulţi dregători ai Moldovei au plâns, apoi iar s-au veselit.
Viziteaza zona Tazlau, judetul Neamt
În această zonă pot fi vizitate sate vechi de răzeşi, în care tradiţiile sunt încă ţinute la loc de cinste. Cel mai răspândit meşteşug de pe Valea Tazlăului este tâmplăria. În această zonă ,,colţarele, blidarele şi laiţele” s-au înlocuit cu dulapuri şi canapele, mese, scaune, frumos şlefuite, sculptate şi finisate realizate din brad, cireş sau stejar.
Toate aceste aspecte fac din Valea Tazlăului o realitatea culturală incontestabilă, o dovadă că numai omul sfinţeşte locul. Este o zonă proprice drumeţiilor, iar turiştii care vor veni pe aceste meleaguri se vor putea bucura din plin de ele.
Scrie raspunsul tau!