În Ţinutul Neamţului se află cele mai mari sate mănăstireşti din România care păstrează cu sfinţenie tradiţiile, obiceiurile şi ritualurile neamului strămoşesc. Iarna este anotimpul în care aceste locuri parcă se întorc în timp, nimic din ce însufleteşte astăzi un sat nu tulbură liniştea şi frumuseţea îngheţată a naturii.

Construite în jurul celor două mănăstiri Văratec şi Agapia satele pot fi vizitate de turiştii care sunt dornici să cunoască frumuseţile de odinioară ale satelor tradiţionale. Nici nu trebuie să cunoşti satul pentru a-l vizita, potecile formate de urmele timide ale măicuţelor îţi îndrumă paşii cu uşurinţă spre tot ce merită vizitat. Peisajul este unic, aerul curat şi proaspăt de munte te trezeşte, iar căsuţele rustice cu broderii din lemn care stau pitite sub greutatea zăpezii îţi fură privirea.

În jurul Mănăstirii Văratec începând cu secolul al XVII lea s-a dezvoltat cel mai mare sat mănăstiresc care cuprinde patru biserici şi 300 de căsuţe chilii în care locuiesc 420 de maici, cel mai mare număr de maici pe care îl are o mănăstire în România. Tot aici în sat în partea de sud-est se afla Biserica Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul în curtea căreia se găseşte mormântul Veronicăi Micle, muza poetului nostru naţional Mihai Eminescu.

Mănăstirea Agapia, cu un numar de aproximativ 340 de maici, se situează pe locul al doilea între cele mai mari mănăstiri de maici din ţară, după Văratec, aproape 100 de maici vieţuiesc în obştea mănăstirii, iar celelate în satul monahal. In jurul incintei există 140 de case vechi de 100 sau chiar 200 de ani vechime, care au fost trecute pe lista monumentelor istorice. În satul mănăstiresc Agapia se află şi casa memorială Alexandru Vlahuţă care a fost amenajată ca muzeu din anul 1958. Aici este locul unde a copilărit scriitorul iar pe pridvorul spaţios din faţa casei aveau loc cenacluri literare organizate de acesta.

Satele mănăstireşti Văratec şi Agapia păstrează şi astăzi puritatea satului românesc cu un conţinut de viaţă străveche.