O nouă atracţie turistică în Parcul Natural Vânători
Din acest an turiştii care vor veni să viziteze Parcul Natural Vânători vor avea ocazie să se bucure de o nouă atracţie turistică unică în România. În interiorul parcului s-a construit o punte suspendată care are o lungime de 250 de metri şi are ca punct de plecare parcarea din faţa sediului Parcului Natural Vânători Neamţ şi continuă până în spatele acestuia, într-un arc de cerc. Construită în aceeaşi formă cu podul de la intrarea în Cetatea Neamţ care avea un rol de apărare se doreşte ca şi puntea din parc să aibă tot un rol de apărare de această dată al biodiversităţii şi să devină emblema parcului.
Vizitatorii vor putea urca pe punte în condiţii de maximă siguranţă până la 15 metri înălţime, vizualizând de aproape coronamentul a patru tipuri de arbori din zona sediului parcului, dar şi păsările şi animalele de pe traseu. Totodată s-a realizat pentru grupurile de vizitatori şi o platformă mai largă situată la trei metri de la sol, în zona frecventată de zimbri, astfel încăt aceştia să poată admira şi fotografia de aproape zimbri, fără nici un risc.
Puntea suspendată de la Parcul Natural Vânători Neamţ a fost realizată în cadrul proiectului Abordare comună privind conservarea biodiversităţii în două arii naturale protejate: Parcul Natural Vânători Neamţ şi Rezervaţia Naturală Secu, derulat în perioada 1 ianuarie 2010- octombrie 2012, şi finanţat de POS Mediu – Axa 4. Tot în cadru acestui proiect în Rezervaţia Naturală Secu care se întinde pe o suprafaţă de 600 de hectare s-au amenajat două trasee tematice „Prin pădurea de foiase” şi „Pe urmele zimbrilor” recomandate iubitorilor de natură.
Scrie raspunsul tau!