La pas prin Cheile Bicazului
Devenite o adevărată atracţie turistică Cheile Bicazului atrag an de an din ce în ce mai mulţi turişti. Aici sunt locuri care abia aşteaptă să fie descoperite, peisaje sălbatice şi deosebite ce stau ascunse după pereţii stâncoşi care parcă se întâlnesc în cer.
O plimbare pe drumul care străbate Cheile Bicazului, prin acest defileu săpat în piatră de către apele repezi de munte este o adevărată provocare pentru cei care iubesc natura. Drumul în serpentine de o rară frumuseţe pleacă din satul Bicazul Ardelean şi se termină la intrarea în staţiunea Lacul Roşu, fiind străbătut de formaţiuni stâncoase impresionante, cum ar fi: Piatra Altarului – 1120 m, Piatra Pinteştilor – 847 m, Piatra Arşitei – 835 m, Piatra Surducului, Poarta de Piatra şi Poliţele Bardoşului.
Zapada in Cheile Bicazului feb 2013, judetul Neamt
Valea foarte îngustă alături de cascade, stânci izolate, guri de peşteri şi pereţi stâncoşi, formează împreună aceste locuri pitoreşti încărcate de legendă, care ne impresionează prin măreţia lor. Deşi ai impresia că dacă ai vizitat aceste locuri odată deja le cunoşti, realitatea îţi va demonstra că te înşeli. Indiferent de anotimp natura te uimeşte prin farmecul ei şi te face să să poposeşti la acest spectacol unic oferit de ea. Iarna se prezintă asemenea unei dantele, iar incredibilele forme de gheaţă îmbracă masivii de piatră în forme şi nuanţe din ce în ce mai ciudate. Priveliştea te captivează iar copacii îmbrăcaţi în zăpadă şi vuietul năvalnic al apei care îşi face loc printre malurile îngheţate formând pe alocuri flori albe şi ţurţuri de ghiaţă te însoţesc tot drumul care devine din ce in ce mai interesant.
O excursie la pas prin Cheile Bicazului reprezintă ocazia perfectă pentru a va bucura de frumuseţea acestor locuri, cu peisaje spectaculoase şi relaxare cât cuprinde, departe de orice grijă cotidiană.
Scrie raspunsul tau!