Biserica „Duminica Tuturor Sfinţilor” din Miron Costin
În satul Miron Costin din Neamţ se află biserica „Duminica Tuturor Sfinţilor” care aparţine epocii lui Ştefan cel Mare aşa cum reiese din pisania aşezată în pridvorul bisericii. Construită în anul 1520 pe o temelie de piatră, biserica are ziduri groase de 1,5 m, o lungime de 28 m, o lăţime de 9 m şi o înălţime de 20 m, susţinută de contraforturi cu două bolţi din cărămidă. De-a lungul timpului biserica a fost supusă mai multor etape de reconstrucţie şi renovări, forma ei iniţială fiind modificată.
Astfel, în clădirea bisericii se pot identifica două stiluri arhitectonice, unul al bisericilor vechi de până la Ştefan cel Mare regăsit în pronaos, naos şi altar şi celălalt reprezentativ veacului al XVII lea cu pridvorul închis şi turla de deasupra. Datează din prima etapă de construcţie pronaosul şi naosul care sunt aproape pătrate, acoperite cu bolţi cu dublă curbură, prevăzute în zona centrală cu mici colate. Absida altarului este semicirculară atât la exterior cât şi la interior.
Existenţa acestui lăcaş de cult este strâns legată de evoluţia familiei cronicarului Miron Costin. În biserică se află mormântul lui Vasile Costin, fratele cronicarului, care a murit în anul 1685. În anul 1691 în aceeaşi criptă a fost îngropat în mare secret Miron Costin care a fost decapitat în urma unui complot la marginea oraşului Roman şi soţia sa Elena Movilă, nepoată a mitropolitului Petru Movilă. Osemintele cronicarului Miron Costin au fost descoperite aici de către istoricul V. A. Ureche care a făcut demersurile necesare pentru a le depune în soclul statuiei din Iaşi, în faţa Teatrului Naţional.
Pe meleagurile satului Miron Costin se mai pot vedea încă foarte clar urmele trecutului, biserica fiind unul din lucrurile foarte vechi care îşi are începuturile din epoca feudală.
Scrie raspunsul tau!