Postul Paştelui – prilej de pelerinaj la Mănăstirile din Neamţ
Sărbătoarea Paştelui este pentru români importantă, de aceea fiecare familie de creştini se pregăteşte pentru ea, cu mult timp înainte, prin postul ţinut cu atâta evlavie. Din data de 18 martie a început “postul Paştelui” numit şi “Postul Cel Mare”, post care dureaza 48 de zile. Mănăstirile din Ţinutul Neamţului sunt locurile spre care creştinii pornesc în această perioadă într-o călătorie spirituală. Aici încă se păstrează intacte credinţa şi tradiţia poporului român, unde pitorescul se împleteşte cu spiritualitatea. În jurul sărbătorii de Paşti gravitează întreaga viaţă a Bisericii, anul liturgic devine un pelerinaj către Paşte, iar Postul, finalul acestei călătorii duhovniceşti.
Postul în mănăstiri este ca şi cel dintr-o familie, doar că mai aspru, mai intens, completat cu rugăciuni. Monahii ţin un post aspru de la hrană cu meditaţia profundă asupra tainei mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului. Prin post devenim cu toţii participanţi la Jertfa lui Hristos. Astfel, sute de credincioşi din întreaga ţară vin în pelerinaj la cele mai vizitate lăcaşuri de cult din Neamţ. Printre acestea se numără mănăstirile Văratec, Agapia, Sihla, Sihăstria, Secu, Neamţ, Bistriţa, Pângăraţi şi Horaiţa, dar şi schiturile Agapia Veche, Icoana Nouă, Daniil Sihastru, Horăicioara şi Pocrov.
Prin frumuseţea plină de har a locurilor din Ţinutul Neamţului se află numeroase monumente istorice şi de artă, aşezăminte de cultură şi case memoriale cu valoare de patrimoniu care aşteaptă să fie vizitate de pelerinii care vin în această perioadă pe meleagurile nemţene.
Pelerinaj la manastiri de Paste 2013, judetul Neamt
La sfârşitul acestei călătorii spre mântuire ne dorim ca Paștele să ne găsească mai buni, mai merituoși și mai conștienți de marea dragoste a Domnului.
Scrie raspunsul tau!