Ceahlăul – destinaţia de vară a iubitorilor de munte
Muntele Ceahlău reprezintă este o destinație turistică foarte atrăgătoare, preferată de mulţi dintre noi întrucat ai parte de odihnă şi relaxare practicând o serie de sporturi outdoor. Te poţi bucura de aer curat, ai parte de distracţie, dar şi de zone unde liniştea este cuvântul de ordine.
Ceahlăul este cel mai impunator munte din Carpaţii Orientali pe teritoriul căruia sunt incluse următoarele categorii de arii protejate: Rezervaţia ştiinţifică “Ocolaşul Mare”, Rezervaţia natural botanica “Poliţa cu Crini” şi Monumentele naturii: “Cascada Duruitoarea” şi “Avenul Mare”.
Zona turistică a Ceahlăului este accesibilă prin patru drumuri transcarpatice modernizate: dinspre vestul ţării pe ruta Topliţa – Borsec -Tulgheş (DN 15), dinspre nord prin Bistrita-Vatra Dornei – Broşteni – Poiana Teiului (DN 17B), dinspre sud-vest prin Gheorghieni – Lacu Roşu – Bicaz(DN 15D), dinspre est prin Roman – Piatra Neamţ-Bicaz (DN 15 D), iar din nord-est prin Tg. Neamţ – Poiana Largului (DN 15B).
Ceahlau – destinatie turistica de vara
Staţiunea Durău şi Cabana Izvorul Muntelui sunt cele mai utilizate căi de acces în masiv, conturându-se şi o a treia poartă de intrare, pe traseul Bicazul Ardelean – Bistra – Poiana Stănile, traseul poate fi făcut cu maşina până în Poiana Stănile iar de acolo până pe platou este cel mai scurt traseu de ascensiune spre Cabana Dochia. Pe timp de vară se poate urca pe platou pe unul din cele 7 trasee turistice marcate iar cazarea se poate face fie la baza Ceahlăului în Statiunea Durau şi zona Izvorul Muntelui sau pe munte la Cabana Fântânele şi Cabana Dochia.
Masivul Ceahlău, Peonul sau Kogaiononul romanilor este singurul munte cu hram şi sărbătoare de la noi, fiind la fel de vestit ca Athosul, Pindul, Taborul şi Golgota. În fiecare an, pe data de 6 august are loc hramul Muntelui Ceahlău, eveniment care va fi sărbătorit în cadrul Festivalul Muntelui Ceahlău desfăşurat în perioada 3-6 august în Staţiunea Durău.
Scrie raspunsul tau!