Viaṭa monahală din Ţinutul Neamṭului
Nicăieri în ṭara noastră nu există un loc care să adăpostească o atât de bogată ṣi rodnică viaṭă călugărească ca în Ţinutul Neamṭului. Din acest ṭinut binecuvântat s-au înălṭat de-a lungul veacurilor numeroase rugăciuni către Dumnezeu. Călugării moldoveni dar ṣi greci, ruṣi ṣi slavi au căutat, încă din perioada fragedă a istoriei noastre, să-ṣi afle împlinirea vocaṭiei monahale pe aceste meleaguri.
Sălbăticia munṭilor, desiṣul pădurilor, liniṣtea poienilor ṣi frumuseṭea văilor au constituit cu adevărat vetre unde credinṭa în Dumnezeu nu s-a stins niciodată. Încă din secolul al IV lea, în Moldova au trăit o serie de călugări, care au continuat tradiṭiile specifice ale monahismului românesc ṣi au dus o viaṭă de neîncetată rugăciune ṣi muncă. O parte din aceṣti vieṭuitori ai obṣtilor din Neamṭ au devenit sfinṭi care sunt în prezent veneraṭi ṣi de alte Biserici Ortodoxe surori.
Ţinutul Neamṭului a fost sfinṭit de sângele martirilor încă din primele secole creṣtine. Mănăstirile din Neamṭ de-a lungul existenṭei lor au trecut prin perioade grele de război ṣi de foarte multe ori acestea au fost prădate de oṣtile străine, care ne invadau ṭara. Datorită acestor vremuri în mănăstiri nu s-a putut desfăṣura o activitate culturală deosebită aṣa cum s-a întâmplat odată cu domnia voievodului Ştefan cel Mare. De atunci s-a început copierea manuscriselor ṣi lucrarea de obiecte de artă bisericească care se mai păstrează ṣi astăzi în muzeele lăcaṣelor de cult.
În mănăstirile din Ţinutul Neamṭului viaṭa călugărească s-a desfăṣurat ca ṣi în celelalte mănăstiri din ṭara unde rugăciunea s-a împletit întotdeauna cu munca. Călugării pe lângă obligaṭia de a participa la slujbe aveau ṣi o ocupaṭie cum ar fi: copierea de manuscrise, slujirea ca dascăli, munca la câmp, creṣterea animalelor, agricultura, viticultura, pomicultura etc. În cadrul mănăstirilor existau ateliere pentru nevoile gospodăreṣti ale obṣtei în care se lucrau cele necesare vieṭuitorilor: îmbrăcăminte, încălṭăminte, veṣminte liturgice, lumânări, ṭesături etc.
Scrie raspunsul tau!