Ansamblul monahal de la Durău
Într-un loc de o frumusete unică, la poalele muntelui sfânt al românilor, Muntele Ceahlău, se înalṭă ca o mărturie de credinṭă ṣi evlavie ansamblul monahal de la Durău. Împrumutând numele de Durău de la cel mai mare dintre cele trei pâraie care-l înconjoară, acest loc îṣi are începuturile pierdute în istorie.
Despre locul sfânt de la poalele muntelui Ceahlău se ṣtie încă din anul 1600 când aici exista un schit condus de Maica Mariana, fiică de voievod moldovean ṣi nepoată a lui Vasile Lupu. Cu timpul pe aceste locuri s-au ridicat mai multe biserici, dar cea pe care o vizităm astăzi a fost zidită în anul 1830 pe locul celei mai vechi, care era din lemn. Biserica ne impresionează prin specificul arhitectonic al bisericilor din Moldova, din secolul al-XIX-lea, cu plan triconic ṣi cu trei turle dispuse deasupra altarului, naosului ṣi pronaosului. Orice pelerin care va vizita biserica de la Durău va avea ocazia să admire frumuseṭea picturii realizată în tehnica encaustică de către pictorul N. Tonitza ṣi ucenicii săi.
Între vechile construcṭii care se află în imediata apropiere a biserici mănăstirii un loc aparte îl ocupă Casa „Veniamin Costache”, precum ṣi vechea clopotniṭă din lemn, care datează din secolul al XVIII-lea, singura care aminteṣte de biserica de lemn a Schitului Durău. În cadrul ansamblului monahal de la Durău funcṭionează acum ṣi atelierul „Lumen Dei”, unde măicuṭele pricepute în arta iconografică pictează icoane pe sticlă ṣi lemn.
Din anul 1991 acest loc a devenit din nou mănăstire de maici ṣi reprezintă un centru de spiritualitate ortodoxă deosebit de important. Aici se mai află ṣi Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul” un loc de promovare a spiritualităṭii ortodoxe în lumea creṣtină.
Totodată, credincioṣii sosiṭi în acest loc pot merge ṣi în pelerinaj la Mănăstirea de pe Muntele Ceahlău. Continuare a vechii tradiṭii monastice din zona Ceahlăului, ansamblul monahal de la Durău oferă pelerinilor prilej de rugăciune ṣi de reculegere duhovnicească într-un spaṭiu unic, unde tradiṭia se îmbină fericit cu contemporaneitatea în acelaṣi crez ortodox.
Scrie raspunsul tau!