Situată la aproximativ 8 km de municipiul Piatra-Neamţ, în comuna Alexandru cel Bun, pe DN15 Piatra Neamţ – Bicaz, Mănăstirea Bistriţa dăinuieşte de peste şase secole între culmile împădurite ale obcinei Căpriana, ale dealului Cetăţuia, ale muntelui Simon şi ale platoului Petru Rareş. Între vetrele de credinţă ortodoxă şi de cultură românească ce înnobilează trecutul neamului nostru, Mănăstirea Bistriţa – cu hramul Adormirea Maicii Domnului, se numără printre cele mai vechi ctitorii voievodale din România. Primul ctitor al acestei mănăstiri este considerat Petru I Musat, domn al Moldovei (1375 – 1391) care a durat aici un schit de lemn. Adevăratul ctitor al mănăstirii Bistriţa este socotit Alexandru cel Bun, domnul Moldovei (1400 – 1432) care zideşte, în anul 1402, o impunătoare biserică de piatră, o adevărată catedrală muşatină. Păstrând stilul clasic moldovenesc, acest lăcaş era pus la vremea aceea pe picior de egalitate cu Mănăstirea Neamţ. În anul 1418, doamna Ana a fost înmormântată sub lespedea din gropniţa bisericii, iar la 1 ianuarie 1432 a fost adus şi Alexandru cel Bun. În anul 1498, Ştefan cel Mare şi-a înscris numele printre ctitorii mănăstirii ridicând o impunătoare clopotniţă cu paraclis. Petru Rareş (1527 – 1538 şi 1541 -1546) este un alt ctitor al mănăstirii Bistriţa dar lucrările începute de el au fost continuate şi terminate de ginerele său, Alexandru Lăpuşneanu, (1552 – 1561 și 1564 -1568), înscriindu-se astfel printre ctitorii acestui vestit lăcaş de credinţă şi cultură românească. În biserica construită de acesta se află mormântul atribuit cronicarului Grigore Ureche, şi, după cum rezultă din inscriptia pietrei funerare, groapa lui Alexandrel, primul dintre fiii lui Ştefan cel Mare, depus aici în anul 1494.

În naos se păstrează icoana Sfintei Ana, creaţie a artei bizantine cu o mare valoare istorică, artistică şi spirituală. Icoana făcătoare de minuni este considerată a fi darul Împăratului Manuel II Paleologul (1391-1425) şi al soţiei sale, Ana. Evenimentele din  anul 1821 au afectat mănăstirea, chiar în biserică desfăşurându-se adevărate lupte între turci şi eterişti. Atunci, toate construcţiile au avut de suferit de pe urma incendiilor, când au fost profanate mormintele ctitorilor şi au fost jefuite numeroase manuscrise, broderii şi obiecte de cult. Totuşi, în muzeul mănăstirii, înfiinţat în anul 1932 şi restaurat în anul 1984, se păstrează un mare număr de icoane din secolele XVI-XVIII, numeroase sculpturi şi o frescă descoperite în timpul cercetărilor arheologice, resturi din veşmintele domneşti şi alte obiecte din necropola voievodală, precum şi monezi de epocă. La intrare este marele clopot dăruit mănăstirii de către Ştefan cel Mare în anul 1494, cu o greutate de aproximativ 800 kg, împodobit cu o inscripţie în limba slavonă şi cu o frumoasă stemă a Moldovei, realizată în genul vechilor semne heraldice occidentale. Mănăstirea Bistriţa este monument istoric de arhitectură de interes naţional.