Biserica de lemn Galu
Biserica de lemn din satul Galu, comuna Poiana Teiului, judeţul Neamţ, a fost construită pe la începutul secolului al XIX-lea, pe locul unui lăcaș mai vechi de anul 1780, distrus în împrejurări necunoscute. Construită pe un dâmb, biserica arde în anul 1812, pentru a fi ridicată iarăşi, după mai mulţi ani de strădanie, de data aceasta aproape de malul Bistriţei, până spre anul 1818. Clădirea bisericii este realizată în stil moldovenesc cu unele influențe transilvane, justificate de migrarea transilvănenilor de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, spre Moldova, cu care prilej, ne amintim că au venit şi bunicii lui Ion Creangă. Dealtfel, aici s-au turnat câteva scene din filmul Amintiri din copilărie.
Bisericuţa actuală se evidenţiază prin caracteristici de excepţie reunite în arhitectura aceleiași construcții. Astfel, este ridicată exclusiv din lemn, în plan cruciform și cu acoperiş din şindrilă, utilizând numai cuie din lemn, chiar și la îmbinări, are proporții miniaturale care-i dau o neasemuită gingăşie, linii echilibrate și execuție măiastră, ceea ce o evidenţiază în rândul celor mai valoroase lăcaşuri de lemn din ţară. Bisericuţa de la Galu cu hramul Sfântul Gheorghe, păstrează patrimoniul iconografic original. Catapeteasma datează de la 1818, iar o serie de icoane provin chiar de la bisericuţa arsă, cea de dinainte de 1800. Printre obiectele de patrimoniu de mare valoare se numără o Evanghelie datată în 1888 şi chivotul din lemn de tei, păstrat în altar, precum şi cununiile din lână cu fir de aur.
Biserica de lemn din Galu este monument de arhitectură şi se află pe lista monumentelor istorice.
Scrie raspunsul tau!