Suntem în ziua de luni, 6 aprilie 2015. Credincioșii creștin-ortodocși au intrat în Săptămâna Mare și după câteva zile mai călduroase, iată că s-a lăsat frigul și ninge. Astea-s Zilele Babei Dochii, cum se spune, și am putea să ne amintim de legenda Dochiei, care ar putea pleca de la o astfel de realitate veche de mai bine de 2000 de ani.

Dacă ești deja la cabana Izvorul Muntelui și urci pe Ceahlău pe traseul cu triunghi albastru până la Cabana Dochia, o să vezi în drum, mai multe steiuri albicioase risipite în jurul unei stânci albe, mai mare decât toate, Stânca Dochiei, cea care închide în ea, în calcarul ei, mai multe legende născute dintr-un sâmbure comun.

Dochia, spune una dintre legende, era o ciobăniță bătrână încotoșmănată cu nouă cojoace care urca pe munte cu oile. Fiindcă vremea era bună, iar ea se încălzea peste măsură, până a ajuns pe platou, și-a lepădat toate cojoacele. Numai că, brusc, vremea s-a schimbat, așa ca azi, iar baba cu tot cu oi a înghețat până a devenit o stâncă.

Alte legende povestesc că Dochia a fost frumoasa fată a lui Decebal, ori sora acestuia, de care s-a îndrăgostit împăratul Traian. Însă ea nu-l dorea. Deghizată în ciobăniță, s-a refugiat cu cele câteva oițe urcând pe Ceahlău. Pentru că soldații trimiși pe  urmele ei erau s-o prindă, s-a rugat lui Zamolxe s-o prefacă într-o stâncă, să n-ajungă sclavă. Zeul a prefăcut în piatră și fata și oile. Așa a apărut Stânca Dochia. Cert este că misterul planează în jurul acestei stânci din Ceahlău despre care au scris Vasile Pârvan în Getica și Gheorghe Mușu în cartea sa Din mitologia tracilor. Dar pe Ceahlău, fiecare colț mai mare de stâncă are legenda lui, părând un semn lăsat de cei care au trăit înaintea noastră prin care cei morți vorbesc celor vii și, prin legende, cei vii îi venerează pe cei morți!