Nicolae Tonitza, despre care Tudor Arghezi scria ”Tonitza e un cuvânt activ complex concentrat; mare în toate componentele…. Pensula lui suavă spune, gândește și cântă…” s-a  născut la Bârlad la 13 aprilie 1886. A studiat pictura la Academia de Arte Frumoase din Iaşi, a urmat la Berlin, Academia Regală bavareză de Arte Frumoase, apoi la Paris.

Puţini ştiu că Tonitza, cel mai bine vândut pictor român în ultimii 10 ani (aproape un milion de euro), a fost şi pictor de biserici. În judeţul nostru avem dovada talentului şi măiestriei lui pe care o găsim la Mănăstirea Durău.

Mănăstirea a luat fiinţă în anul 1779, ca mănăstire de maici. Biserica actuală a fost ridicată în anul 1835 şi sfinţită cu hramul Buna Vestire, pe când avea obşte de călugări. A fost pictată în anul 1935, în ceară, de către  unii absolvenţi ai Academiei de Arte Frumoase de la Iaşi, împreună cu câţiva studenţi care au răspuns chemării maestrului, printre ei aflându-se şi Corneliu Baba (1906-1997).

Pictura pe care o admirăm astăzi umanizează personajele, conferindu-le unele trăsături specifice ţăranului român. Prin felul cum este ilustrată Naşterea Mântuitorului, observăm un detaliu elocventː ochii copilului Iisus, pe care-i vedem în toate  picturile lui Tonitza, ochi mari, rotunzi şi expresivi care privesc inocent, cu nesfârşită tristeţe; apoi, la poalele muntelui Ceahlău, Athosul românilor, sub cerul plin de stele, sunt păstori îmbrăcaţi cu bundă şi purtând în picioare opinci, asemenea ciobanilor, cu trăsături blânde, pictaţi într-o atmosfera mioritică de poveste, împreună cu oile lor,  în care îi vedem cum se închină Fecioarei care-l ţine în braţe pe Iisus. Deşi au trecut anii peste aceste picturi, se remarcă prospeţimea culorilor, care se păstrează ca prin minune. De aceea, cei care vin aici şi le admiră frumuseţea sunt convinşi că pictura şi icoanele din pronaosul, naosul şi altarul bisericii au putere dumnezeiască!