Ţinutul Neamţ este locul binecuvântat în care au răsărit lăcaşuri mănăstireşti reprezentând tot atâtea comori de viaţă monahală închinată lui Dumnezeu. Pelerinajul nostru poate începe de la prima biserică a Episcopiei Romanului, care avea hramul Sfânta Vineri, construită de tatăl lui Alexandru cel Bun, Roman Vodă de la care îşi va fi luat numele şi localitatea, astăzi municipiul Roman. Pe atunci adăpostea oseminte domneşti şi de aceea a fost aleasă pentru a fi reşedinţă episcopală încă din acele vremuri. Petru Rareş a înălţat pe amplasamentul bisericii o nouă biserică cu hramul Sfânta Parascheva pe care o admirăm astăzi ca pe o realizare arhitecturală deosebită, elocventă dovadă de măiestrie decorativă la care ajunseseră arta şi cultura acelei epoci zbuciumate. Iată de ce Catedrala Episcopală Roman, operă de inestimabilă valoare a geniului românesc, este inclusă în patrimoniul naţional şi universal.

Urmând itinerarul nostru, ne îndreptăm apoi spre Mănăstirea  Neamţ, Ierusalimul Ortodoxiei Române, cum mai este denumită, aşezată pe valea pârâului Nemţişor, într-o poiană cuprinsă de o linişte sfântă, înconjurată de înălţimile împădurite ale munţilor Neamţ. Este  înfiinţată  acolo de călugări încă din timpul domniei lui Petru Muşat, care a ridicat o biserică din piatră, pe care ulterior ceilalţi domnitori au înconjurat-o cu ziduri din piatră, clădiri şi chilii. Apoi  mănăstirea a fost consolidată în vremea lui Alexandru cel Bun (1400-1432), dar Ştefan cel Mare va fi domnitorul care a zidit în anul 1497, în incinta mănăstirii, după victoria din acelaşi an de la Codrii Cosminului, biserica cu hramul Înălţarea Domnului, reprezentativ monument al arhitecturii şi al plasticii decorative murale din vremea sa. În muzeul mănăstirii se află obiecte de o recunoscută valoare istorică şi artistică cum sunt ː Icoana Maicii Domnului, numită și Lidianca, primită în dar de Alexandru cel Bun din partea Împăratului Ioan al VIII-lea Paleologul (1425 – 1448), icoane pictate de Nicolae Grigorescu (1838-1907), un Epitaf din anul 1437, diferite obiecte de cult.
Ajuns la Mănăstirea Secu,  zidită într-un colţ de rai, încă de pe vremea lui Petru Rareş, te uimesc frumuseţea locului cu clădirile albe, cu mulţimea florilor de o parte şi de alta a aleilor‚ frumuseţea  picturilor care impodobesc biserica construită între anii 1812-1818. Hramul bisericii se sărbătorește la 29 august , în ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Mănăstirea păstrează în muzeu un valoros tezaur alcătuit din minunate obiecte de cult, cruci, evangheliare, manuscrise şi tipărituri cu valoare istorică şi artistică deosebită din care amintimː Aerul reprezentând Punerea în mormânt a Mântuitorului, broderie lucrată în fir de aur, cu mărgăritare şi pietre nestemate (1608) sau Cazania  Mitropolitului Varlaam (1643).

Nu departe de Secu, mai adânc în pădure, descoperim Mănăstirea Sihăstria, întemeiată în anul 1655, cu biserică, chilii şi cele de trebuinţă vieţii monahale a călugărilor, căutată de pelerinii care veneau la Peştera Sfintei Teodora de la Sihla şi mai apoi, datorită Părintelui Cleopa Ilie, unul dintre cei mai cunoscuţi duhovnicii ai românilor. După vremuri de restrişte care au însemnat incursiunile şi jafurile tătarilor,  turcilor, încendierea mănăstirii din 1821, pierderea tezaurului, refugiul călugărilor în alte lăcaşuri, aici au urmat ani de refacere, de reconstrucţie. Biserica mănăstirii a fost zidită în anul 1825 cu hramul Naşterea Maicii Domnului ( 8 septembrie).
Urmându-ne traseul, ne îndreptăm spre Mănăstirea Petru Vodă, situată în poiana Haşca la poalele munţilor Stânişoarei, ridicată acolo de părintele arhimandrit Iustin Pârvu în anul 1991, locaș unicat în România, cunoscut atât ca centru de pelerinaj și turism ecumenic din Ţinutul Neamțului cât şi ca un Memorial al Martirilor din temnițele regimului comunistː Arhimandritul Iustin Pârvu, părintele Atanasie Ștefănescu, poetul Radu Gyr. Mănăstirea are hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (8 noiembrie). La iniţiativa părintelui Iustinian Pârvu în mănăstire au luat fiinţă un azil de bătrâni, o casă de copii cu două clase, (a I-a şi a II-a), şi un dispensar medical pentru asigurarea asistenţei medicale. De aici putem porni către ultimul obiectiv al pelerinajului propus, Mănăstirea Durău. Ivită mai întâi pe la 1779, ca o aşezare de măicuţe, apoi schit de călugări, mănăstirea este situată în Staţiunea balneo-climaterică Durău, la poalele Ceahlăului considerat muntele sfânt al ortodoxiei româneşti. Biserica actuală, cu hramul Buna Vestire ( 25 martie), s-a ridicat între anii 1830 -1835, fiind  pictată în anul 1935 de către Nicolae Tonitza împreună cu discipolii săi. În incinta mănăstirii Durău, se află, din anul 1996, Centrul Cultural Pastoral Sfântul Daniil Sihastru.

Aici încheiem periplul ecumenic pe care vi-l propunem, dar vom continua să vă prezentăm și alte itinerarii în care să descoperiți spiritualitatea, cultura și moștenirea istorică a locurilor din Neamț.