FESTIVALUL MUNTELUI CEAHLĂU, 6-8 august 2016, Staţiunea Durău, România
În perioada 6 – 8 august 2016 în Stațiunea Durău, comuna Ceahlău, județul Neamț va avea loc Festivalul Muntelui Ceahlău. Ceahlăul, Muntele Sfânt al dacilor, numit şi Kogaion ori altarul lui Zamolxe este sărbătorit şi astăzi de locuitorii din satele ce-l înconjoară, de grupurile de turişti şi de pelerini, aşa cum o făceau şi dacii odinioară: toţi urcă pe vârful muntelui, se bucură de răsăritul soarelui, admiră Piramida holografică şi Calea Sacră, fenomene unice în lume care stau la originea Sărbătorii Muntelui Ceahlău, de peste cinci mii de ani, ascultă rugăciunile rostite de preoţii de la schitul de sus, prăznuiesc şi apoi coboară să nu-i prindă amurgul pe munte, pentru a le merge bine tot anul ce urmează. La poalele muntelui, de câteva zeci de ani, autorităţile organizează pentru localnici şi turişti, un eveniment de 2-3 zile, care acum poartă denumirea de Festivalul Muntelui Ceahlău.
La cea de a 42-a ediţie, organizatorii vă oferă în primele două zile un eveniment plin de culoare, joc şi voie bună: spectacole susţinute de Ducu Bertzi & Friends, Daniel Iancu, Ionică Eremia & Dorel Ciot (Piticu), un spectacol pentru copii, o paradă a portului popular urmată de o diversitate de dansuri oferite de ansambluri folclorice româneşti şi străine, foc de artificii, o expoziţie de artă populară, iar în a cea de-a treia zi va avea loc Simpozionul “Turism în Ceahlău – Prezent şi perspective”, aflat la cea de-a patra ediție.
Consiliul Judeţean Neamţ, Consiliul Local al Comunei Ceahlău, Direcţia de Administrare a Parcului Naţional Ceahlău şi Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” Neamţ, organizatorii evenimentului, vă aşteaptă să petreceţi alături de locuitorii zonei 3 zile frumoase, în aerul curat de la poalele maiestuosului Ceahlău.
Scrie raspunsul tau!