De Buna Vestire, două hramuri la mănăstiri nemțene – la Durău și Horaița
Două mănăstiri din județul Neamț – Durău și Horația – vor avea sâmbătă, 25 martie, slujbe speciale, marcând astfel propriile hramuri, în ziua de Buna Vestire.
Buna Vestire sau popular Blagovestenia (termenul slav corespunzător celui de Buna Vestire), este praznicul în amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu.
Mănăstirea Durău a fost ridicată pe locul unui vechi schit existent de pe la 1600, cu prima atestare documentară datând din 1779. Sfântul locaş ascunde între zidurile bisericii din incintă o catapeteasmă deosebită, din lemn de tei, poleită cu aur, pictată la Constantinopol în 1835. Cu lucrări de o mare desfăşurare picturală, cu personaje şi elemente preluate din peisajul locului, din portul şi tipologia umană locală, fără parcă a mai respecta vechile canoane iconografice, Nicolae Tonitza şi ucenicii săi şi-au lăsat aici amprenta, spre admiraţia vizitatorilor. Tot aici se află o raclă cu părticele de la Sfântul Pantelimon şi Sfântul Simeon de la Muntele Athos și Icoana Maicii Domnului, considerată Făcătoare de minuni.
Poze Mănăstirea Durău
Cea de-a doua mănăstire din Neamț cu hramul de Buna Vestire este Horaița, acolo unde se găsește o altă icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, credincioșii considerând-o „Izbăvitoare de secetă“. Mănăstirea Horaiţa a fost înfiinţată în 1822, dar cu rădăcini de prin secolul XV. Locașul ascunde între zidurile sale o biserică construită în stil bizantin, pictată în stil neobizantin, precum şi o colecţie de obiecte valoroase, argintărie, icoane şi cărţi vechi.
Poze Mănăstirea Horaiṭa
Cele două mănăstiri vă așteaptă să le călcați pragul în ziua Bunei Vestiri, 25 martie, zi în care acestea își sărbătoresc hramul.
Scrie raspunsul tau!