În apropierea municipiului Piatra-Neamţ, în zona carpatică împădurită a comunei Gârcina, într-un cadru natural de excepţie, ce are – nu doar metaforic – toate datele necesare spre a fi supranumit „un colţ de rai”, s-a format în ultimele decenii cel mai mare lac de baraj natural din ţară.

Hidrografic vorbind, acest lac e situat pe râul Cuejdel, afluent al unui râu – Cuejdiu – ce este, la rândul său, un afluent al Bistriţei. Ocupând 1026 ha, bazinul hidrografic al Cuejdelului reprezintă cam o zecime din arealul Cuejdiului şi, fiindcă aproximativ 150 ha sunt situate în aval de lac, putem estima bazinul de alimentare a lacului la circa 85 % (876 ha) din suprafaţa acestui bazin. Desigur, în cazul unui lac de baraj natural toate aceste aspecte, corelate şi cu cele referitoare la regimul precipitaţiilor şi la posibilele pierderi, prin evaporare şi infiltraţii, interesează atât specialistul, cât şi turistul, deoarece influenţează direct stabilitatea întinderii luciului de apă şi a întregului biotop sau microunivers nou format. E important deci să ştim câte ceva şi referitor la condiţiile naşterii acestui mic paradis, declarat rezervaţie naturală în anul 2004…

Aici se poate ajunge destul de uşor, dar trebuie să iubeşti natura cu adevărat, chiar şi „cu preţul” coborârii din autoturism, în beneficiul unei relaxante drumeţii cu prietenii ori cu familia… Şi asta, fiindcă la Cuejdel se poate ajunge pe două căi, dar ambele presupun şi o porţiune de deplasare pe propriile picioare.

O variantă este cea cu plecare din Piatra-Neamţ, continuând prin comuna Gârcina şi lăsând maşina parcată la circa 20 km de oraş, pentru a continua încă vreo 3 km pe jos, printr-un peisaj încântător, străbătut de cărarea ce duce în dreapta. Cealaltă variantă, îţi oferă posibilitatea de a străbate cu autoturismul cam 15 km, desprinzându-te de asfaltul lui DN 15 C pe raza comunei Crăcăoani şi – luând în consideraţie că ultima porţiune de drum e mai dificilă – ai iar de ales între a parca la un moment dat şi a continua cu o benefică plimbare, sau… a avea la dispoziţie o maşină de teren şi, atunci, chiar ajungi pe roţi până pe malul apei…

Foto:

Această nouă minune a pitorescului meleag nemţean s-a format la baza Culmii Muncelu, în urma unor mari alunecări de teren, ce au antrenat peste 35 ha de pe versantul stâng al văii Cuejdelului.

Practic, alunecările au avut loc succesiv, începând din 1978 şi până în 1991, dar nu se poate şti încă dacă în zonă nu se vor mai produce şi alte mişcări de straturi. Cauzele ce au provocat puternicele alunecări de teren şi au condus la formarea acestui spectaculos lac trebuie căutate atât în marea înclinaţie a pantei, în precipitaţiile abundente şi în structura rocilor sedimentare, cât şi în defrişările necontrolate şi în riscanta tăiere a unui drum forestier în pantă, la toate aceste date naturale şi imprudenţe umane adăugându-se cutremurul de pământ din 1990.

Până în anii 1994–1995, nivelul apei din lac s-a menţinut relativ constant, pe linia unei altitudini absolute de 665,5 m. La acest nivel, dimensiunile lacului Cuejdel erau: 12,2 ha suprafaţă, 1 km lungime, 102 m lăţimea medie, 7,44 m adâncime medie şi 16 m adâncime maximă, lângă baraj.

Zona în care, pe o porţiune de circa 80 m, s-a format barajul principal, cu o înălţime cuprinsă între 25 şi 30 m, este mai îngustă, fapt ce a şi favorizat blocarea albiei pârâului şi închiderea văii. Scurgerea în continuare a apei prin albia pârâului Cuejdel se realizează printr-o  deschidere lată de aproximativ 3 m, situată la contactul barajului cu versantul drept al văii. Fapt îmbucurător, infiltraţiile din primii 2–3 ani prin uriaşul mal de pământ şi rocă ce formează barajul au încetat, mai ales ca urmare a tasării acestuia. Analiza volumetrică realizată la nivelul lacului a evidenţiat că, în ultimul an, volumul apelor a ajuns la 870.000 mc, iar suprafaţa oglinzii sale depăşeşte 13,5 ha. Totodată, se apreciază că, datorită consistenţei şi dimensiunilor respectabile, barajul nu va ceda, dar fenomenele de eroziune şi de adâncire a albiei trebuie atent ţinute sub control, pentru a nu permite vicleana scurgere treptată a apei.

Forma lacului şi caracteristicile sale morfometrice sunt tipice acumulărilor formate în urma obturării albiilor prin mari alunecări de teren, astfel că, în multe privinţe, observăm şi multe asemănări cu Lacu Roşu, de pe Valea Bicazului. Lacul Cuejdel este alungit pe firul văii principale (direcţia NV-SE), iar la confluenţa principalilor „furnizori” – pâraiele Cuejdel şi Glodu – se ramifică pe cele două văi, cu extindere mai mare pe valea principală, a Cuejdelului… Mai spectaculoasă chiar decât la Lacu Roşu, unde anii şi apa şi-au tot pus amprenta, îmbătrânind peisajul lacustru, este aici prezenţa „catargelor”, adică a tulpinilor şi trunchiurilor ce ies semeţ din adâncuri. Cum masa materialului împins de alunecări şi în parte cărat de apă nu a fost dispusă uniform în lungul văii, în adânciturile astfel create au apărut încă patru ochiuri de apă, ale căror suprafeţe se întind, fiecare, în jurul a câtorva sute de metri pătraţi.

Rezervaţia naturală constituită aici cuprinde însă nu doar luciile de apă, ci şi suprafaţa alunecării de teren ce formează barajul natural şi e situată, fireşte, în aval de lac, precum şi parcelele forestiere din proximitatea lacului. Acestea  întregesc o foarte tânără arie protejată şi – mai mult – dau un insolit farmec natural întregului ansamblu, astfel că Lacul Cuejdel se impune – tot mai atractiv – tuturor iubitorilor de natură, drumeţie şi relaxare într-un mediu mirific, tonifiant.

Zona are un microclimat specific şi o vegetaţie caracteristică mediului lacustru, tot mai îmbietor şi pentru diferite specii de vieţuitoare necuvântătoare – amfibieni, reptile şi păsări – cu asemenea preferinţe de habitat.

Chiar şi o simplă privire de jur împrejurul lacului, în dulcea depresiune astfel însufleţită, identifică rapid armonioasa coexistenţă a pădurilor tinere, de circa 25 de ani, cu cele de vârstă mijlocie, cuprinsă între 40-50 ani, şi cele „de vârsta a treia”, având între 120-160 ani. Cât despre compoziţia acestor păduri, ele oferă o reconfortantă diversitate, dată de alternanţa ori amestecul fagului, molidului, bradului, carpenului, paltinului de munte, ulmului…

Bogăţia vegetală din jurul lacului continuă cu arbuşti precum agrişul (Ribes uva-crispa) şi tulipina (Daphne mezereum), cu diversificarea stratului ierbos, în care au apărut şi specii favorizate de formarea bălţilor: brei (Mercurialis perenis), breabăn (Dentaria bulbifera), brustur negru (Symphytum cordatum), calcea calului (Caltha palustris), captalan ( Petasites hybridus), ciuboţica cucului (Primula veris), măcrişul iepurelui (Oxallis acetosella), mierea ursului (Pulmonaria rubra), untişor (Ranunculus ficaria), vinariţa (Galium odoratum), iar primăvara, în unele zone, leurda (Allium ursinum) acoperă peste 60 % din suprafeţe.

Lacul Cuejdel şi împrejurimile sale constituie de asemenea un ecosistem acvatic cu suprafeţe acvatice permanente şi temporare ideal pentru amfibieni şi reptile. La rândul lor, pădurile de conifere şi amestec din proximitate asigură un habitat propice pentru reptile şi amfibieni, astfel că au fost identificate mai multe specii, între care unele sunt foarte bine reprezentate ca număr de exemplare: buhaiul de baltă (Bombina variegata), broasca roşie de munte (Rana temporaria), salamandra (Salamandra salamandra), şopârla cenuşie (Lacerta agilis), şopârla de munte (Zootoca vivipara), tritonul carpatic (Lissotriton montandoni) şi tritonul de talie medie (Ichthyosaura alpetris), iar altele se pot întâlni mult mai rar: broasca verde (Pelophylax ridibundus), care – atât în România, cât şi în Europa – e  cea mai mare broască, şarpele de casă (Natrix natrix), tritonul cu creastă (Triturus cristatus) şi tritonul mic (Lissotriton vulgaris).

Fireşte, şi avifauna este una specifică pădurilor de amestec şi conifere din zona montană, iar în acest areal – pe malul lacului şi în pădurile înconjurătoare – au fost identificate până acum 37 specii de păsări. Vă vom satisface curiozitatea eşalonat, fiindcă le putem aborda pe trei paliere. Astfel, speciile sedentare sunt reprezentate mai cu seamă de alunar, bot gros, cojoaică de pădure, ciocănitoare pestriţă mare, ciocănitoare de grădină, corb, gaiţă, ieruncă, mugurar şi câteva specii de piţigoi. În rezervaţie, avem însă şi păsări-musafiri, care pot fi oaspeţi de vară, precum codobatura albă, cucul, lăstunul de casă, măcăleandrul,  pitulicea mică, porumbelul gulerat, pupăza şi sturzul cântător sau oaspeţii de iarnă, între care se regăsesc şi auşelul cu cap galben, sticletele, uliul păsărar…

Clima regiunii este cea specifică munţilor puţin înalţi, dar se înregistrează şi o serie de fenomene meteorologice locale, specifice ambianţei lacustre. Principalele surse directe de alimentare cu apă sunt pâraiele Cuejdel şi Glodu, care deversează la coada lacului. Din această cauză, aportul de debit lichid este strâns legat de precipitaţiile de peste an, la care se adaugă apele provenite din topirea zăpezii.

Desigur, chiar şi din perspectiva tinereţii sale – sau tocmai de aceea – lacul prezintă un real interes ştiinţific, inedita lui apariţie producând atât modificări ale ecosistemului zonei, cât şi evidente transformări ale peisajului, rezultatul fiind deosebit de incitant, pentru toată lumea – cercetători şi turişti. Ca “simplu” iubitor al naturii, e suficient să-ţi oferi răgazul câtorva clipe de visare şi poţi avea în faţă toată splendoarea unui policrom peisaj autumnal sau ineditul unui popas estival într-un asemenea spaţiu edenic.

Cât vei putea rezista apoi, ştiind că toate acestea chiar există cu adevărat şi te aşteaptă să-ţi regăseşti bucuria de a fi om, de a fi pasăre, de a fi fluture?

Video: