Edificiul ridicat în secolul al XVI-lea nu a suferit reparaţii importante până în vremea episcopilor Ioanichie (1747-1769) şi Leon Gheucă (1769-1786) când s-a lucrat îndeosebi la turla, altarul şi naosul bisericii, fără a se afecta prea mult formele originare. În schimb, lucrările iniţiate de episcopul Gherasim în 1805 au împietat asupra structurii iniţiale a monumentului, fiind calificate de savantul şi episcopul Melchisedec Ştefănescu drept un adevărat “act de vandalism”. Atunci, pentru a câştiga spaţiu în interior, s-au înlăturat pereţii despărţitori dintre pridvor şi pronaos şi dintre pronaos şi naos, intervenindu-se şi cu o pictură nouă, distonantă, la turlă şi pronaos. Ceva mai târziu, în a doua jumătate a aceluiaşi veac, s-au adăugat din motive utilitare şi cele două anexe ce se mai păstrează şi astăzi: veşmântăria şi pridvorul de la intrarea în biserică, mult mai spaţios decât alte construcţii similare.

Ctitorii catedralei sînt consideraţi voievozii Petru Rareş şi Alexandru Lăpuşneanu care au contribuit decisiv la edificarea şi înfrumuseţarea acesteia.

Catedrala episcopală, cu hramul “Sf. Voievozi”, are un plan treflat, cu altarul poligonal la exterior şi semicircular în interior, iar absidele laterale circulare. La exterior, întreaga construcţie este ornamentată cu un brâu “în torsadă” şi două rânduri de ocniţe suprapuse, fiind sprijinită de contraforturi ce sporesc nota de echilibru şi eleganţă a faţadelor. Sistemul de boltire nu mai prezintă o structură unitară datorită modificărilor de la începutul secolului al XIX-lea care au afectat turla şi bolta altarului. Astăzi, turla mai păstrează tradiţionala boltă moldovenească sprijinită de arce piezişe, în schimb partea superioară a altarului prezintă forma puţin obişnuită a doi cilindri care se intersectează.

Pictura originară, executată după încheierea lucrărilor de construcţie a bisericii, nu se mai păstrează astăzi decât în pridvor şi pronaos. Zugrăvelile din secolul al XVI-lea prezintă o deosebită valoare artistică impresionând prin liniile lor îndrăzneţe, prin acurateţea formelor şi vivacitatea culorilor. Pronaosul este dominat de Menologul ce se desfăşoară pe opt registre compartimentate pentru fiecare zi a calendarului bisericesc, iar în pridvor, unde pereţii oferă spaţii tot atât de largi, delimitarea scenelor este şi mai pregnantă, fiecare cadru constituind o compoziţie bine individualizată, dar care se integrează perfect în naraţiunea ansamblului. Se poate aprecia fără greş că pictura pronaosului şi pridvorul bisericii “Sfânta Parascheva” aduce în arta românească a secolului al XVI-lea cea mai emancipată viziune artistică asupra realităţii medievale.

Demn de amintit sunt două icoane din şirul celor care înfăţişează credincioşilor nevoinţa pământeană şi minunile săvârşite de către Cuvioasa Parascheva, ambele pictate cam în aceeaşi manieră, fără precedent în iconografia ortodoxă românească. Aceste lucrări unicate pot fi admirate deasupra uşii de la intrare, în pridvor. Una dintre ele, şi care datează din 1550, o înfăţişează pe Cuvioasa Parascheva, cu Sfânta Cruce în mâna dreaptă, stând pe un tron precum o împărăteasă, iar deasupra creştetului doi îngeri îi aşază o coroană. Alături de aceasta se mai află o altă pictură, realizată în secolul XIX.

Între anii 1660-1671 eparhia Romanului a fost condusă de Dosoftei, unul dintre fondatorii literaturii noastre naţionale, pe bună dreptate considerat “întâiul mare liric românesc”. Cercetări filologice recente ne îndreptăţesc să considerăm că tocmai în anii petrecuţi la Roman a elaborat cea mai mare parte din monumentala lucrare “Psaltirea în versuri” pe care Dosoftei a tipărit-o în 1673, după strămutarea sa în scaunul mitropolitan al Moldovei.

Episcopia Romanului deţine astăzi una dintre cele mai vechi şi mai valoroase biblioteci din ţară. Printre cele 20 000 de volume aflate aici se găsesc aproximativ 700 de cărţi vechi româneşti, slavoneşti şi greceşti, cărora li se adaugă 91 manuscrise din diferite epoci şi în diferite limbi. Dintre odoare amintim icoana Deisis din secolul al XVI-lea, o adevărată capodoperă a şcolii medievale româneşti de pictură pe lemn, Felonul Sfântului Ion Gură de Aur, atribuit stilistic broderiei moldoveneşti din secolele XV-XVI şi marele Epitaf din veacul al XVIII-lea ce reprezintă Plângerea şi punerea în mormânt a lui Iisus.

Galerie foto: