Home » Alte evenimente, Evenimente

Concert cameral Trio Dolcissime la Biblioteca Județeană

5 March 2018 0 Comentarii

 

Comunicat de presă

 

 

 

 

Formația camerală Trio Dolcissime va susține concertul „Magia cântului“ în Sala Cupola a Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț, miercuri, 7 martie 2018, de la ora 13:00. Manifestarea culturală are girul Universității Naționale de Arte „George Enescu“ Iași, este posibilă grație sprijinului acordat de Lions Club Piatra-Neamț și este organizată de conf. univ. dr. Paula Ciochină.

În program sunt cuprinse duete vocale cu pian de C. Saint-Saëns, C. Franck, L. Delibes, J. Brahms.

Concertele susținute de Trio Dolcissime la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț reprezintă deja o tradiție a primăverii, fiind acum la a cincea ediție.

 

Trio Dolcissime

Formația camerală Trio Dolcissime a luat ființă în anul 2011. Repertoriul abordat cuprinde duete vocale cu pian din creația compozitorilor: G.B. Pergolesi, G. Donizetti, F. Mendelssohn-Bartholdy, R. Schumann, C. Saint-Saëns, E. Chausson, C. Franck, J. Brahms, L. Delibes, P. Maiborodi. Formația a susținut recitaluri în țară și străinătate, bucurându-se de aprecieri unanime.

Trio Dolcissime este formată din: conf. univ. dr. Cristina Simionescu – soprană, conf. univ. dr. Paula Ciochină – mezzosoprană și lect. univ. dr. Brîndușa Tudor – pian.

 

Cristina Simionescu

Cristina Simionescu este, din 1994 până în prezent, solistă a Operei Naționale Române din Iași și, din 2016, conferențiar universitar doctor la Universitatea Națională de Arte „George Enescu“ Iași, după ce a parcurs gradele de profesor asociat (2004-2007), asistent universitar (2007-2014) și lector universitar (2014-2016). Are titlul de doctor în muzică din anul 2014. A fost distinsă cu Ordinul „Meritul Cultural“ Clasa I din partea Președinției României în anul 2004.

A absolvit Liceul de Artă „Octav Băncilă“ din Iași, secția Canto; Master Class cu Leontina Văduva și Ileana Cotrubaș; Academia de Arte „George Enescu“ din Iași, Secția Canto, clasa conf. univ. dr. Adriana Severin (1995), precum și Master – Canto la aceeași Universitatea, clasa Prof. univ. dr. Corneliu Gheorghe Solovăstru, în 2003.

Repertoriul de operă și operetă: Domenico Cimarosa – „Il Matrimonio Segreto“ (Carolina și Elisetta); Jacques Offenbach – „Les Contes d’Hoffmann“ ( Olimpya și Antonia); Wolfgang Amadeus Mozart: – „Le Nozze di Figaro“ (Susanna, Contessa), „Cosi fan tutte“ (Despina), „Don Giovanni“ (Donna Anna), „Die Zauberflöte“ (Pamina și Königin der Nacht), „Die Entführung aus dem Serail“ (Blonde), „Der Schauspieldirektor“ (Madame Herz); Gaetano Donizetti – „La Fille du régiment“ (Maria), „Don Pasquale“ (Norina), „Lucia di Lammermoor“ (Lucia), „L’Elisir d’Amore“ (Adina); Vicenzo Bellini – „La Sonnambula (Amina), „I Puritani“ (Elvira); Giuseppe Verdi – „Rigoletto“ (Gilda), „La Traviata“ (Violetta Valery), „Un Ballo in Maschera“ (Oscar), „Otello“ (Desdemona), „Aida“ (Grande Sacerdotessa); Giacomo Puccini – „La Bohème“ (Musetta), „Gianni Schicchi“ (Lauretta), „Turandot“ (Liù), „Suor Angelica“ (Suor Genovieffa); Ruggero Leoncavallo – „I Pagliacci“ (Nedda); Roman Vlad – „Il Gabbiano“ (Soprano); Gioachino Rossini – „Il Barbiere di Siviglia“ (Rosina), „La Cenerentola“ (Clorinda); Johann Strauss (fiul) – „Die Fledermaus“ (Rosalinde), „Wiener Blut“ (Franzi Cagliari, Gabriele); Gherase Dendrino – „Lăsați-mă să cânt“ (Martha Roth); Otto Nicolai – „Die lustigen Weiber von Windsor“ (D-na Ford și Ana Page); Bernard J. Taylor – „Wuthering Heights“ (Isabella); Georges Bizet – „Carmen“ (Frasquita și Micaela), „Les Pêcheurs de perles“ (Leila); Leonard Bernstein – „Candide“ (Cunegonde); Jacques Offenbach – „Orphée aux Enfers“ (Euridice); Paul Abraham – „Ball im Savoy“ (Madeleine de Faublas); Franz Lehár – „Die lustige Witwe“ (Hanna Glavari); Emmerich Kálmán – „Die Csárdásfürstin“ (Silvia); Ermanno Wolf-Ferrari  – „I quarto rusteghi“ (Marina)

Repertoriul vocal simfonic: Wolfgang Amadeus Mozart – „Missa in do minor“, „Requiem“; Johann Sebastian Bach – „Magnificat“; G.Fr. Handel – „Messiah“; Gioachino Rossini – „Stabat Mater“; Carl Orff – „Carmina Burana“; Giuseppe Verdi – „Requiem“; Ludwig van Beethoven – „Simfonia a IX-a“, „Christus am Ölberge“

Premii: 2013: Premiul „Lya Hubic“ din partea Operei Naționale Române Cluj-Napoca; 2001: Mențiune specială la Concursul „Hariclea Darclee“, Brăila; 2004: Ordinul Meritul Cultural Clasa I din partea Președinției României; 1997: Premiul al II-lea la Concursul Internațional pentru Voci feminine de Operă „Magda Ianculescu“, București; 1997: Premiul Uniunii Criticilor Muzicali „Mihail Jora“ la Concursul Internațional pentru Voci Feminine de Operă „Magda Ianculescu“, București; 1996: Premiul al II-lea la Concursul de Lied „Ionel Perlea“, Slobozia; 1995: Premiul „Ionel Perlea“, la Concursul de Lied „Ionel Perlea“, Slobozia; 1995: Premiul „George Enescu“ pentru spectacolul „Flautul fermecat“ de W.A. Mozart, din partea Academiei de Arte „George Enescu“ Iași.

Colaborări în calitate de solist invitat: Compagnia di Opera Italiana di Milano, Compania Opera Passion, Konzertdirektion Schlote – Austria, Compania Opera Vox, Opera Națională Română Cluj-Napoca, Opera Maghiară Cluj-Napoca, Opera Națională Română Timișoara, Opera Brașov, Opera Națională București, Teatrul Muzical „Nae Leonard“ Galați, Opera Română Craiova, Filarmonica „Moldova“ Iași, Filarmonica „Mihail Jora“ Bacău, Filarmonica de Stat din Arad, Filarmonica „Oltenia“ Craiova, Filarmonica de Stat din Oradea, Teatrul Național de Operă și Balet Chișinău, Opera Stara Zagora

Turnee în străinătate: Austria, Elvetia, Germania, Franta, Olanda, Belgia, Italia, Spania, Coreea de Sud, Bulgaria, Norvegia, Danemarca, Anglia cu spectacolele: La Traviata, Rigoletto, Il Barbiere di Siviglia, Die Zauberflöte, La Bohème,  Un Ballo in maschera, Le Nozze di Figaro, L’Elisir d’Amore, La Fille du régiment, La Sonnambula, I Puritani, Don Pasquale, Lucia di Lammermoor, Gale de operă, Gale de operetă etc.

 

Paula Ciochină

Conf. univ. dr. Paula Ciochină – născută în 1957 la Iași. Absolventă a Universității de Arte (Conservatorul) „George Enescu“ Iași, secția Canto, în 1981, șefă de promoție pe țară. Artist liric la Opera Națională din Iași (1993-2003). Asistent universitar (2000), lector universitar (2003), conferențiar universitar (din 2007) la Universitate de Arte „George Enescu“ din Iași. Doctor în muzică din 2006. Autor a trei cărți de specialitate; articole publicate în reviste de specialitate. Numeroase roluri de opera și recitaluri de lied pe scene din România și străinătate.

 

Brîndușa Tudor

Lect. univ. dr. Brîndușa Tudor a absolvit în anul 2002 studiile de Licență, apoi în 2003 cele de Master la Universitatea Națională de Arte „George Enescu“ din Iași, specialitatea – Pian principal. Este laureată a mai multor concursuri naționale de interpretare pianistică și a participat la cursuri de măiestrie interpretativă conduse de Hans Leygraf și Martin Hughes – Austria, Andrei Gavrilov și Andreas Henkel – Germania, Pascal Solomon – Elveția și Francisc László – România.

A concertat ca solistă cu orchestre simfonice din România (Iași, Bacău, Botoșani) și Germania (Leutkirch, Wangen) sub bagheta unor dirijori de marcă, precum Emanuel Elenescu, George Vintilă, Ludovic Bacs, Ovidiu Bălan, Gheorghe Costin, Florin Totan, Radu Postăvaru, Atsushi Nukii (Japonia), Reiner Möckel (Germania), Michele Santorsola (Italia).

A susținut numeroase recitaluri de pian, camerale și de acompaniament, cuprinzând repertoriu ce aparține tuturor stilurilor muzicale, la Filarmonica de Stat „Moldova“ Iași, Filarmonica „Mihail Jora“ Bacău, Opera Română Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu“ Iași, Conservatorio di Musica „Luisa D’Annunzio“ (Pescara, Italia), Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice Chișinău (Republica Moldova), biblioteci și muzee din țară și străinătate.

În anul 2011 a obținut titlul de Doctor în muzică la Universitatea Națională de Arte „G. Enescu“ Iași, susținând teza cu tema: „Sonatele pentru pian de Franz Schubert. Continuitate și înnoire“, cu distincția maximă „Summa cum laude“.

În prezent este lector universitar doctor la disciplinele Pian complementar și Acompaniament canto din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu“ din Iași.

 

 

Director-manager,

Mihaela Mereuță

 

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.