Expoziție de Artă Plastică – Dumitru Macovei, AMPRENTE, perioada 6 – 26 septembrie 2018
Expoziție de Artă Plastică
Dumitru Macovei – AMPRENTE –
– perioada 6 – 26 septembrie 2018 –
Complexul Muzeal Judeţean Neamţ – Muzeul de Artă Piatra-Neamţ, invită publicul iubitor de artă la vernisajul expoziţiei de pictură semnată Dumitru Macovei, eveniment care va avea loc joi, 6 septembrie 2018, ora 17.00.
Născut în Moinești, Dumitru Macovei a urmat Şcoala de Artă Murală din cadrul Patriarhiei Române şi Universitatea de Arte “Luceafărul” – Bucureşti. Membru UAP din 1991, artistul este cunoscut mai ales pentru măiestria cu care realizează fresce în biserici. Pentru priceperea cu care a realizat pictura de interior a Mănăstirii Dridu, el a fost distins cu Premiul Naţional pentru Artă Sacră a Uniunii Artiștilor Plastici din București în 2004.
Nominalizat la Bienala Naţională de Artă Plastică “Lascăr Vorel” în 2017, artistul care nu a renunţat niciodată la pictura de şevalet, se reîntoarce la Piatra Neamţ, unde la Muzeul de Artă propune o expoziţie tematică “Amprente”. Despre artist, criticul de artă, Marius Tiţa, afirmă: “Dumitru Macovei pictează cu siguranţa celui care ştie cum s-a făcut lumea, ne arată minunea de lângă noi şi ne învaţă să căutăm arta, cea simplă, firească şi sinceră.”
Lucrările sale au fost expuse în ţară dar și în Franţa și Finlanda, la expoziții de grup, dar și în cadrul unor expoziții personale în Germania, Belgia și Italia.
Despre artist şi opera sa, se fac referinţe în volumele: Enciclopedia Artiştilor Romani Contemporani, vol. IV, Dicţionarul Ilustrat al Artelor Frumoase din Moldova, 1800-2010, Valentin Ciucă, Un Secol de Arte Frumoase în Moldova, vol. I.
Expoziţia este deschisă spre vizitare în perioada 6-26 septembrie 2018
Galerie foto:
Scrie raspunsul tau!