Atelier de confecționat mărțișoare la Biblioteca Județeană
Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează un atelier de mărțișoare, având ca scop cunoașterea, păstrarea și punerea în valoare a tradiției de Mărțișor, de către publicul larg, indiferent de vârstă.
În cadrul atelierului vor fi două întâlniri, în zilele de luni,18 februarie și 25 februarie 2019, în intervalul orar 15.00 – 17.00. Activitățile se vor desfășura la Filiala de carte străină a bibliotecii.
Sub îndrumarea de specialitate a meșterilor populari Maria Tamaș și Gabriela Mihaela Pruteanu, participanții vor confecționa mărțișoare din sfoară albă și roșie, hârtie colorată și carton colorat, păstrând simbolistica cromaticii roșu-alb și a elementelor stilizate reprezentând anotimpul de primăvară.
Participarea este gratuită, pe baza permisului de bibliotecă.
Mărțișorul, simbol al primăverii, cu origini milenare în spațiul românesc, sărbătorit la data de 1 Martie în fiecare an, reprezintă un element de identitate a poporului român și poartă cu sine tradiții frumoase, care exprimă bucuria vieții, înnoire fizică și spirituală.
Din data de 6 decembrie 2017, Mărțișorul a intrat pe lista selectă a patrimoniului imaterial UNESCO.
Meșterii populari Maria Tamaș și Gabriela Mihaela Pruteanu, îndrumători de specialitate și voluntari în cadrul acestui proiect, au o experiență bogată în implicarea și organizarea unor diverse manifestări dedicate artei decorative tradiționale românești și au coordonat Atelierul de meșteșuguri tradiționale „Elena Niță Ibrian“ din cadrul Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț în perioada aprilie 2017 – iulie 2018. Sunt absolvente, în anul 2004, ale cursurilor Școlii Populare de Artă Piatra-Neamț, la clasa profesoarei Elena Niță Ibrian.
Scrie raspunsul tau!