Profesorul Panaite Criveț evocat la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț evocă personalitatea și activitatea eminentului profesor de limba și literatura română Panaite Criveț, în cadrul proiectului „Să cunoaștem istoria județului prin memoria comunității. Oameni, locuri, fapte“, marți, 5 martie 2019, cu începere de la ora 12:30, în Sala Cupola. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Școala Gimnazială Rediu și Colegiul Național „Petru Rareș“ Piatra-Neamț, instituție care, în luna noiembrie, va sărbători 150 de ani de la înființare.

Publicist, prefect de Neamț, senator și deputat, Panaite Criveț s-a născut la 21 februarie 1869, în comuna Rediu și a decedat în 1948, la vârsta de 80 de ani. A fost profesor la mai multe instituții de învățământ din țară și la Liceul „Petru Rareș“, loc de unde s-a retras la pensie odată cu sfârșitul anului școlar 1932/1933.

„Trebuie să ai știința și arta profesiunii, pe deoparte, iar pe de altă parte, trebuie să ai devotamentul și dragostea profesională până la sacrificiu, ceea ce noi numim apostolatul carierei. Școlarul învață zilnic să sfârșească anul și învață an de an să sfârșească liceul, ca să scape de carte. Iluzie! De carte nu scapi niciodată! Eu însumi sunt un școlar. Adeseori răsfoiesc filele cărților și găsesc noi soluții pentru adaptarea la vremurile noastre“ (Panaite Criveț).

Personalitatea eruditului profesor va fi evocată de profesorii Neculai Vasiliu, Constantin Tomșa, Dan-Mircea Borș, Ionuț Ciangu – directorul Școlii Gimnaziale Rediu – și de bibliotecara Elena Popa – Colegiul Național „Petru Rareș“. Dialogul va fi moderat de prof. Mihaela Mereuță, director-manager al Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț.

„Cursurile profesorului Criveț cucereau, fascinau pe elevi, frumoasele sale lecțiuni făceau să vibreze tot ce era mai sfânt în sufletul elevilor, animându-i pentru tot ce era românesc“ (prof. Eugenia Popovici,  Liceul de Fete din Piatra-Neamț).

„Caietele de cursuri ale profesorului Criveț s-au plimbat pe la toate universitățile. El se încadrează strălucit în viața liceului și în viața culturală și politică a orașului și a județului nostru“ (înv. Leon Mrejeriu, Corpul Didactic Primar Neamț).

„Pentru generația lui Panaite Criveț, catedra era un sanctuar, iar profesorul un preot care oficiază“ (prof. Panaite Popovici, Asociația Profesorilor Secundari, secția Piatra-Neamț).

„Panaite Criveț, cât a fost deputat, prefect și senator, a contribuit la realizările din județul Neamț: clădiri de localuri, cum a fost Palatul Administrativ (Muzeul de Istorie și Arheologie) și înființări de școli, pentru care a fost decorat cu Răsplata Muncii, Clasa I de către nemuritorul Spiru Haret“ (prof. Vasile Ghițescu, directorul Liceului „Petru Rareș“).

Evocarea profesorului Panaite Criveț va fi urmată de vernisajul expoziției de pictură a învățătoarei Ludmila Chicu-Gavril. Aceasta s-a născut la 22 iunie 1920, în satul Nișcani din Basarabia, astăzi cartier al orașului Călărași de peste Prut, situat la jumătatea distanței dintre Iași și Chișinău. Urmează cursurile școlii primare în satul natal, apoi la Chișinău Școala Normală Eparhială de fete (un fel de pension), o școală susținută de Biserica Ortodoxă. Era o școală pentru viitoarele învățătoare, care trebuiau să aibă abilități deosebite la desen și muzică. Aceste talente erau cultivate de către profesori extrem de severi, de altfel ca și întregul regim din școală. Aici elevele învățau să gătească mâncăruri diverse și sofisticate, să coase, să țese covorașe, să aranjeze mese după reguli foarte stricte.

În 1940, la două zile după anexarea Basarabiei de către URSS, trece cu greu granița în România împreună cu sora ei mai mică. Aici se căsătorește și, după trecerea oștirii române peste Prut, se stabilește împreună cu soțul în Basarabia, unde se naște primul copil, o fată, Gabriela. Urmează alt refugiu din calea frontului în România, călătorind cu trenul două săptămâni de la Chișinău la Craiova, unde erau repartizați de către autorități, înfometați și plini de păduchi.

După război revine împreună cu familia în zona Neamț, la Bozieni, Mărgineni, Hoisești, unde se naște al doilea copil, Ștefan, și apoi la Piatra-Neamț, unde își construiește o casă pe locul unde acum este Casa de Cultură, locuință care a fost demolată după nici 5 ani de folosință.

Funcționează ca învățătoare ultimii 21 de ani la Vaduri, fascinată de  natura deosebit de frumoasă de acolo. De aceea natura este prezentă în majoritatea tablourilor ei. A realizat numeroase tablouri, a participat la câteva expoziții, a confecționat material didactic pentru școală. A pictat scene succesive din povești, iar planșele cu literele alfabetului erau mici tablouri pictate, sala de clasă devenind parcă o sală de expoziție.

În ultima parte a vieții, a pictat mai mult icoane. A rămas neterminat un tablou care înfățișează România Mare cu Iisus Hristos care o binecuvântează.