POMPILIU CLEMENT (1923-1985) – In Memoriam
POMPILIU CLEMENT (1923-1985)
In Memoriam
În galeria marilor artiști plastici originari din ținutul Neamț și totodată personalități marcante pentru viața culturală locală, sculptorul Clement Pompiliu se numară merituos alături de C. D. Stahi, Lascăr Vorel, Victor Brauner, Eugen Crăciun, Iulia Hălăucescu, Neculai Păduraru.
Pentru rolul său semnificativ în evoluția fenomenului artistic nemțean, Muzeul de Artă din Piatra-Neamţ dedică artistului o expoziție care evocă personalitatea și opera sa. Evenimentul «In Memoriam, Clement Pompiliu (1923-1985)» reunește o parte din sculpturile artistului, desene, schițe, dar și material foto-documentar.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 14 martie- 30 aprilie 2019 și va avea vernisajul joi, 14 martie la ora 16.30, la Muzeul de Artă din Piatra Neamț.
Născut în Piatra-Neamț, la 28 noiembrie 1923, Clement Pompiliu va deveni în 1942 student la Academia de Belle Arte din Bucureşti, unde va avea ca îndrumători mari sculptori români precum Oscar Han şi Corneliu Medrea. În timpul studenţiei își va face debutul la Salonul Oficial din Bucureşti, participând apoi la peste 50 de expoziţii de artă plastică în judeţ şi în ţară.
După absolvire, în 1948, se întoarce la Piatra-Neamţ unde va rămâne până la sfârşitul vieţii. Aici, în anul 1950 înfiinţează Cercul Artiştilor Plastici pe care îl coordonează până în 1956. În 1969 va participa la Expoziția Artiștilor Moldoveni din Bucureşti și în același an va organiza prima expoziţie personală de sculptură la Piatra-Neamţ, cu lucrări de factură clasică, realistă, realizate din marmură, piatră, pământ ars şi lemn. Opera sa cuprinde cu predilecție portrete eroice sau chipuri ale unor mari personalităţi istorice şi culturale: Cap de dac, Victoria, Burebista (Piatra-Neamţ), Miron Costin (la Roman), Valter Mărăcineanu, Ion Creangă, Lascăr Vorel, I.L. Caragiale (la Slănic Moldova), Oana, fiica lui Ştefan cel Mare ş.a.
Personalitate dedicată și cu un puternic simț de responsabilitate socială și culturală, Clement Pompiliu se va face remarcat și prin activitatea pedagogică, acesta inițiind învățământul artistic în Piatra-Neamț contribuind la înființarea Școlii de Artă în anul 1959 unde a și predat până în 1985. Pentru meritele sale artistice, Clement Pompiliu a fost distins cu numeroase premii acordate de Uniunea Artiştilor Plastici, cu Medalia Meritul Cultural clasa a II-a în 1983 și cu titlul de cetațean de onoare post-mortem al municipiului Piatra-Neamț cu prilejul organizării la Muzeul de Artă a expoziției retrospective în anul 2001.
Artistul se stinge din viață la 25 martie 1985, în Piatra- Neamț, la vârsta de 62 de ani.
Muzeograf, Silvia Trăistariu
Scrie raspunsul tau!