Home » .: Promovare Turistică :., Agrement, Circuite turistice, Obiective turistice, Parcul Național Ceahlău, Parcuri și rezervații, Promovare Turistică, Trasee montane, Trasee montane în Masivul Ceahlău

Sus, mai aproape de cer…Cabana Dochia (partea a II-a)

26 March 2019 1 Comentariu

Cabana Dochia, o istorie de peste 100 de ani (partea a II-a)

 

Galerie foto:

Aflată la altitudinea de 1750m, Dochia este prima cabană turistică construită la mare înălțime în Carpaţii Răsăriteni. De-a lungul anilor, a fost extinsă în repetate rânduri, iar capacitatea de cazare s-a mărit treptat.

Construită pentru prima dată în anul 1908, când au participat la lucrări peste 300 de oameni, sportivi, preoți, profesori și săteni din satele de la baza Ceahlăului, cabana din piatră era prevăzută cu două încăperi. Un an mai târziu, în 1909, construcția a fost dărâmată de o furtună puternică.

Ridicată prin anul 1913, cabana a fost din nou devastată, de astă dată în timpul primului Război Mondial. În 1927 cabana a fost dată din nou în funcțiune, iar timp de 7 ani a servit drept refugiu pentru excursioniștii aflați în trecere.

Deși a fost de mai multe ori devastată în perioada 1934 – 1958 și a servit drept refugiu pentru armata germană și apoi pentru cea sovietică în cel de-al doilea război mondial, Cabana Dochia a fost întotdeauna refăcută și redată turiștilor.

Între anii 1958 – 1984,Cabana Dochia, mărită și modernizată, este racordată la apa potabilă și la rețeaua electrică, investiții necesare pentru a asigura condiții decente afluxului tot mai mare de turiști care urcau pe Muntele Ceahlău.

Începând din vara anului 2013, Cabana Dochia a intrat într-un amplu proces de modernizare, atât la exterior cât şi la interior, fiind prevăzută cu demisol, parter cu săli de mese și bucătărie spațioasă, camere cu două paturi, dar și dormitoare comune cu mai multe paturi și diverse anexe. În prezent, cabana oferă turiștilor camere cu două, patru, șapte, 14 și 17 locuri, având o capacitate totală de găzduire de 100 de locuri pe timp de vară și 70 de locuri iarna. Prețurile pentru cazare încep de la 40 de lei/persoană pentru o noapte.

Galerie foto:

Obiective turistice din împrejurimi: Vîrful Toaca (1.904 m) şi Stînca Panaghia, Jgheabul cu Hotaru, Stînca lui Cobal şi Santinela, Detunatele, Hornul Ghedeonului, Vîrful Ocolaşul Mare (1.907m), La Pavilion, Brîna şi Abruptul Ocolaşului Mare, Jgheabul lui Vodă, Gardul Stănilelor, Piatra Lăcrămată ş.a.

În apropiere, la cota 1780m, a fost amenajat și un heliport, pentru intervenția rapidă a echipajelor SMURD și salvamont și, totodată, pentru aprovizionarea periodică a cabanei cu tot ce este necesar turiștiilor care ajung pe munte.

Căi de acces pe Muntele Ceahlău: pe poteci turistice marcate, de la baza muntelui, din toate punctele cardinale; din satul Ceahlău în 4½–5 ore; din localităţile Izvorul Alb sau Secu în 5½-6 ore; de la cabana Izvorul Muntelui în 3–3½ sau 4–4½ ore; din satul Neagra în 6-7 ore; din satul Telec în 5-5½ ore; din satul Pintic în 5½-6 ore; din staţiunea Durău în 3–4½ ore.

Chiar din fata Cabanei Dochia, în zilele senine, se poate vedea Muntele Pietricica din Piatra Neamț și Dealul Cozla cu stația telegondolei, iar dimineața, devreme, turiştii pot admira  spectacolul oferit de marea alpină.

 

Galerie foto:

 

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

1 Comentariu »

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.