Home » .: Promovare Turistică :., Agrement, Circuite turistice, Lacuri în județul Neamț, Obiective turistice, Promovare Turistică, Sate nemțene

Invitație într-o zonă pitorească din Neamț, Izvoru Muntelui

18 April 2019 0 Comentarii

Invitație într-o zonă pitorească din Neamț, Izvoru Muntelui

Galerie foto:

Zona reprezintă locul de plecare a iubitorilor de excursii montane spre pădurile de conifere, păşunile şi golurile alpine până sus, pe crestele Masivului Ceahlău. Traseele oferă turiştilor posibilitatea de a explora împrejurimile prin drumeții în locuri unice cu privelişti montane spectaculoase.

Locul impresionează în orice anotimp prin culorile specifice care îmbracă natura într-un mod cu totul spectaculos, fascinând privirile trecătorilor.

Galerie foto:

În zonă, pe firul râului Bistrița, de la Poiana Largului până aproape de Bicaz se întinde rezervația acvatică Lacul Izvorul Muntelui, supranumit și „marea dintre munţi” cel mai mare lac antropic de pe râurile interioare ale României şi singurul lac de interior pe care se serbează „Ziua Marinei”.

Lacul se întinde pe circa 35 km lungime, la poalele Masivului Ceahlău, volumul apelor zăgăzuite de impresionantul baraj înălţat în anii 1950-1960 putând ajunge până la 1.250 milioane mc. Barajul a fost ridicat potrivit proiectului realizat de renumitul inginer Dimitrie Leonida şi este unul „de greutate”. Înălţimea de 127 m îl clasează pe locul trei între cele mai înalte baraje din ţară şi pe locul nouă în Europa.

Galerie foto:

În punctul de belvedere de la Hangu natura se prezintă în toată splendoarea ei, prin imaginea oferită de oglindirea „Pionului” – Muntele Ceahlău –  în apele liniştite ale lacului, iar de pe șoseaua care urmărește fidel malul lacului pot fi zărite dealurile ce îl străjuiesc precum și satele așezate pe văi sau culmile muntoase din depărtare. Toate aceste peisaje pitorești sunt o desfățare pentru privirile călătorilor care poposesc în zonă.

Evenimente: Ziua Marinei – 15 august

Agrement:

  • Kayak Fest – luna iunie
  • Maraton Hășmaș – luna august
  • Ziua Marinei – luna august
  • Drumeţii montane pe trasee marcate

Turismul montan şi sportiv-recreativ în zona Izvoru Muntelui şi a localităţii Bicaz a constituit dintotdeauna o atracţie pentru turiştii şi sportivii montani, care au descoperit aici posibilitatea de a practica diferite sporturi și de a petrece câteva ore de relaxare activă, în mijlocul naturii de un farmec aparte.

Galerie foto:

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.