Home » Alte evenimente, Evenimente

Ziua Bibliotecarului și Ziua Internațională a Cărții

23 April 2019 0 Comentarii

 

Ziua Bibliotecarului și Ziua Internațională a Cărții, marcate la Biblioteca Județeană

 

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț a desfășurat o serie de activități dedicate cărții, lecturii și bibliotecii publice, marți, 23 aprilie 2019, cu ocazia Zilei Bibliotecarului și a Zilei Internaționale a Cărții și a Dreptului de Autor. „Această zi este un bun prilej în care bibliotecile publice informează publicul larg, dar și autoritățile publice asupra importanței strategice a acestora în societate, prin organizarea unor servicii de lectură publică, asigurarea accesului gratuit și nediscriminatoriu la cunoaștere, informare și documentare prin colecții de documente, baze de date, personal specializat, spații de lectură moderne, servicii inovativ-creative adaptate tuturor categoriilor de public“, a precizat Mihaela Mereuță, director-manager al Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț.

De la ora 11:00, bibliotecarii au organizat o campanie de promovare a serviciilor de bibliotecă în comunitatea nemțeană, prilej cu care au fost oferite cărți, pliante și fluturași de prezentare a colecțiilor și serviciilor de bibliotecă. Special pentru Ziua Bibliotecarului, Biblioteca Județeană a editat și dăruit mapa „Predosloviile cărților vechi românești din Fondul documentar «G.T. Kirileanu» – ghid de călătorie în istoria limbii române literare“.

Prin aceasta s-a dorit promovarea dreptului și a libertății lecturii, încurajarea și stimularea ei prin atragerea copiilor, tinerilor și adulților spre instituțiile de cultură, spre bibliotecă, spre carte și lectură.

Programul dedicat Zilei Bibliotecarului a continuat printr-o dezbatere profesională, în care s-a adus în atenția participanților o serie de aspecte importante ale profesiei de bibliotecar, a rolului bibliotecii publice în societatea informațională, au fost prezentate contribuția unor personalități marcante ale biblioteconomiei și bibliologiei românești, precum și a patronului spiritual al bibliotecii județene – G.T. Kirileanu, manuscrisele aflate în Fondul „G.T. Kirileanu“, serviciile de bibliotecă, programele și proiectele reprezentative ale Bibliotecii Județene. În finalul dezbaterilor profesionale, s-a reafirmat rolul cultural, educativ și informațional strategic al bibliotecii publice în contextul actual, dar și importanța profesiei de bibliotecar în comunitate. Deviza acestei sărbători mondiale este „Lectură pentru toți“, cu atât mai mult, cu cât, anul 2019 este declarat Anul cărții în România.

Pentru cei care, de Ziua Bibliotecarului, au trecut pragul Bibliotecii pentru prima dată în acest an, permisul de intrare a fost gratuit și, în plus, le-a fost oferit un tur ghidat de bibliotecă, pentru a reuși să îi cunoască mai bine serviciile și colecțiile, dar și oferta culturală.

De asemenea, Biblioteca oferă o expoziție atractivă în Sala Tezaur – „Valori bibliofile din Fondul Documentar «G.T. Kirileanu»“, iar Secția de carte pentru copii și Ludotecă „Ion Creangă“ pregătește micilor cititori o nouă incursiune în lumea poveștilor și a cunoașterii în cadrul Proiectului Ora să ȘTIM.

Totodată, trei cititori pasionați vor primi câte un cod cadou pentru cursuri online de limbă engleză, oferite de editura BusinessAcademy, în colaborare cu LINK group.

„Și pentru că, așa cum spunea Melvin Dewey, «Nici o sarcină nu are valoare și nu merită mai multă onoare, decât aceea pe care o îndeplinește în serviciul comunității sale un bibliotecar competent și serios», au fost evidențiați, ca semn al recunoașterii unor merite deosebite, bibliotecarii care au contribuit la realizarea unor lucrări de specialitate în anul 2018, dar și cei care au coordonat, inițiat, implementat proiecte reprezentative pentru dezvoltarea serviciilor tradiționale și moderne. Toți cei care iubesc cartea și biblioteca, trebuie să vadă în bibliotecar un om cu știință de carte, un adevărat Sisif al cunoașterii, al cercetării, organizării, sistematizării și indexării informației, mereu în sprijinul comunității, făcând în fiecare zi un nou pas spre ceea ce numim arta de a dărui… Dragi bibliotecari, editori, autori, librari și cititori, astăzi, 23 aprilie 2019, colectivul Bibliotecii Județene vă urează La mulți ani!“, a mai spus Mihaela Mereuță.

 

Ziua Internațională a Cărții și Ziua Bibliotecarului

Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor (Ziua Internațională a Cărții) se sărbătorește anual pe 23 aprilie și este organizată de UNESCO în scopul promovării lecturii, publicării și a drepturilor de autor.

Prima manifestare de acest fel s-a desfășurat în 1995. Data de 23 aprilie marchează trecerea în eternitate a doi titani ai literaturii universale: William Shakespeare și Miguel de Cervantes, precum și a altor scriitori: scriitorul peruan Inca Garcilaso de la Vega (1616), poetul englez William Wordsworth (1850), scriitorul francez Jules Barbey d’Aurevilly (1889) și poetul englez Rupert Brooke (1915).

De asemenea, 23 aprilie este ziua de naștere a multor personalități care au slujit penița, cum ar fi Maurice Druon, K. Laxness, Vladimir Nabokov, Josep Pla și Manuel MejíaVallejo.

Ideea marcării acestei zile a fost oferită de Spania, unde are loc, la 23 aprilie, Festivalul Trandafirilor, o manifestare în care este sărbătorit Sf. Gheorghe (Sfântul Jordi) și este comemorat Miguel de Cervantes, alături de William Shakespeare.

În această zi, în Spania, încă din Evul Mediu, fetele și femeile primesc flori, iar bărbații – cărți. Obiceiul oferirii cărților a fost practicat după 1616, anul în care au murit Miguel de Cervantes și William Shakespeare.

În fiecare an, UNESCO și organizațiile internaționale care reprezintă cele trei sectoare majore ale industriei de carte – editori, librării și biblioteci – selectează „Capital World Book“ pentru o perioadă de un an, începând cu 23 aprilie. De-a lungul timpului, au purtat titulatura de „Capital World Book“ următoarele orașe: Madrid (2001), Alexandria (2002), New Delhi (2003), Anvers (2004), Montreal (2005), Torino (2006), Bogota (2007), Amsterdam (2008), Beirut (2009), Ljubljana (2010), Buenos Aires (2011), Erevan (2012), Bangkok (2013), Port Harcourt (2014), Incheon (2015) și Wroclaw (2016). În 2017, „Capital World Book“ a fost desemnat Conakry, capitala statului african Guineea, în special pentru „obiective clare de dezvoltare, cu un accent puternic pe tineret și alfabetizare“, iar în 2018 orașul Atena. Pentru anul 2019, Sharjah (Emiratele Arabe Unite) a fost desemnată „Capital World Book“ de către fostul director general al UNESCO, Irina Bokova, la recomandarea Comitetului consultativ, reunit la sediul Federației Internaționale a Asociațiilor de Biblioteci de la Haga.

În România, în anul 1998, Asociația Națională a Bibliotecarilor și a Bibliotecilor Publice (A.N.B.P.R.) a considerat că lectura și cartea nu pot fi gândite în afara bibliotecilor și a bibliotecarilor, și astfel au adăugat la sărbătoarea internațională a cărții din 23 aprilie, Ziua Internațională a Bibliotecarului din România. Ulterior, prin Hotărârea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată Ziua Bibliotecarului din România, astfel că în România, începând cu 2005, în ziua de 23 aprilie se sărbătorește și Ziua Bibliotecarului, concomitent cu Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor.

Declararea Zilei Bibliotecarului din România reprezintă un omagiu adus unei profesii de importanță deosebită pentru cultura națională. O zi a bibliotecarului este însemnul oficial al recunoașterii publice a valorii culturale și sociale a unei instituții care a contribuit fundamental la conturarea identității culturale și spirituale a poporului roman, dar și a celor care slujesc cu credință, pasiune și profesionalism, cartea și cititorii ei.

Biblioteca a fost permanent considerată laboratorul cunoașterii umane, un spațiu al interdisciplinarității, al științei universale, al cunoașterii globale și exhaustive, al formării și dezvoltării individului, un spațiu al cercetării unde fiecare din noi putem descoperi că, de fapt, cunoștințele noastre sunt complementare și se sincronizează.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.