Descoperiți Cetatea Neamț!
Monument medieval de o valoare excepțională, Cetatea Neamț este situată în Târgu Neamț, în vecinătatea celui mai înalt vârf al Culmii Pleșului și este mărturia grandioasă a unei istorii zbuciumate a statului medieval moldovenesc.
Construită în timpul domniei lui Petru Mușat (1374-1391), epoca de glorie a cetății medievale de la Neamț corespunde domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504), datorită numeroaselor lucrări de întărire și înălțare ale zidurilor sale.
Galerie foto:
În cinstea edificiului de mare însemnătate istorică are loc în fiecare an Festivalul Medieval Zilele Cetății Neamț la care vă așteptăm să luați parte în curând. Programe variate de muzică și dansuri medievale, demonstrații de luptă în echipament de epocă, parade cu domnițe și cavaleri, expoziții de artă populară vă vor introduce în atmosfera vremurilor trecute, iar pentru cei mici vor reprezinta fascinante lecții de istorie.
Video:
Programul evenimentului îl puteți consulta aici:
Cetatea Neamț a fost declarată monument istoric în anul 1866. Evenimentul care se va desfășura în intervalul 28-30 iunie 2019 este un bun prilej pentru turiști de a vizita toate cele 21 de spații din interiorul cetății. Cele mai recente lucrări, realizate înainte de anul 2009 şi finanţate prin Programul PHARE, au schimbat imaginea edificiului, punându-i în valoare măreţia şi trecutul tumultuos, prezentat acum publicului într-o manieră atractivă.
Galerie foto:
Scrie raspunsul tau!