Evocare I.I. Mironescu, la 80 de la trecerea în eternitate,

la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează o conferință omagială dedicată scriitorului și medicului dermatolog I. I. Mironescu, la 80 de ani de la trecerea în eternitate, în cadrul proiectului „Să cunoaștem istoria județului prin memoria comunității. Oameni, locuri, fapte“, luni, 22 iulie 2019, cu începere de la ora 12:30, în Sala Info-Club II.

Partenerii manifestării sunt Școala Gimnazială „I. I. Mironescu“ Tazlău, Biblioteca „I.I. Mironescu“ Tazlău și Căminul Cultural „I. I. Mironescu“ Tazlău.

Despre activitatea sa literară, medicală și socială vor vorbi Constantin Ardeleanu, Cezar Țucu, Mihaela-Luminița Ciubotaru și Ion Popescu. Întâlnirea va fi moderată de prof. Mihaela Mereuță, directorul-manager al Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț.

Cu acest prilej, Grupul „Amprente folk“, coordonat de profesoara Nicoleta  Negreanu, va susține un moment artistic.

Medicul dermatolog, scriitorul și deputatul I.I. Mironescu (n. 13 iunie 1883 – d. 22 iulie 1939), pe numele său adevărat Eugen I. Mironescu, a fost cel mai de seamă locuitor al Tazlăului. Format la cercul revistei „Viața românească“, sub îndrumarea lui Garabet Ibrăileanu, I.I. Mironescu a cultivat cu predilecție schița și nuvela.

Casa sa de la Tazlău a fost în nenumărate rânduri gazdă caldă și primitoare pentru scriitorii Mihail Sadoveanu, George Topîrceanu, Garabet Ibrăileanu, Panait Istrati sau Otilia Cazimir.

Medicul Eugen Mironescu s-a stins din viață la 22 iulie 1939, la doar 56 de ani. Toată suflarea l-a plâns și regretat: de la simpli săi concitadini până la renumiți profesori, medici și oameni de cultură.

„Dr. Mironescu cu adevărat și-a iubit locul copilăriei: a ridicat Tazlăul la rangul de stațiune balneo-climaterică, a fost președintele oficiului local de turism, ctitorul școlii primare din Tazlău, întemeietorul căminului fizio-climateric din Tazlău; a cedat Școlii Primare din Tazlău câtimea de 34 de prăjini de loc cu obligația de a planta duzi, câte 400 anual, pentru ca femeile foarte harnice din acest sat să intensifice cultura mătăsii. Cu câțiva ani în urmă, a organizat o impunătoare serbare de 72 de ani dela înființarea școlii primare, la care au luat parte și somități din țară. Pe propria lui cheltuială, a făcut, din modesta sa leafă de profesor – căci nu primea niciodată bani dela clientelă – parcul din Tazlău, împodobit cu flori și împrejmuit gospodărește. După terminare, l-a cedat comunii. A ținut ani de zile câte 10 copii la școala din sat, cu hrană, îmbrăcăminte și cărți. Dr. Mironescu a fost un părinte al satului său natal pe care l-a sprijinit și l-a făcut cunoscut țării“ (Ziarul Avântul, 1939).

„Viața lui nu era Universitatea, practica de medic excelent, politica și literatura, viața lui era satul părintesc“ (Mihail Sadoveanu).

„Doctorul Mironescu era neîntrecut în anecdote. Și Topîrceanu povestea frumos, cu haz. Dar Mironescu îl întrecea – mai cu seamă în snoavele populare – căci el punea în ele un umor sănătos țărănesc. Când istorisea, Mironescu semăna cu un strălucit actor de comedie. Povestea cu o naivitate prefăcută, gesticulând ca personajele reprezentate, modulându-și vocea după sensul dialogului. Tot timpul, nici un zâmbet nu-i încrețea fața. Păstra o mină serioasă de iezuit. Umorul lui era sporit de contrastul dintre vorbă și chip“ (Mihail Sevastos, prozator și memorialist).

„Mironescu – animat de o dragoste nețărmurită, de o înțelegere adâncă față de oamenii simpli, strâmtorați de nevoi materiale – dădea asistență medicală absolut gratuită în toate vacanțele de iarnă și de vară, când, de obicei, se întorcea la Tazlău“ (Gheorghe Iorga, fostul director al Bibliotecii Documentare din Piatra-Neamț).

„Mironescu a încarnat, mai bine decât oricare alt scriitor tânăr, tipul înțelepciunii populare înfățișată prin cuvânt neaoș. Umorul său rustic a îmbrăcat și forme rafinate, păstrând totuși aerul de familie, al marelui său înaintaș Ion Creangă. Dar Mironescu a fost nu numai un strălucit scriitor și un povestitor neegalat în timpul nostru, dar a fost și un serios om de laborator, un profesor captivant care știa să-și farmece elevii. Știința lui o preda într-o formă care, pe lângă instruire, dă studenților și plăcere. Conferințele lui n-au găsit niciodată o sală destul de încăpătoare pentru a cuprinde tot publicul doritor să-l asculte“ (Prof. dr. Grigore T. Popa, decanul Facultății de Medicină din Iași).

„A organizat o clinică având năzuința de a egala pe cele din străinătate, s-a ocupat de învățământul specialității sale, cu gândul să ușureze suferințele semenilor lui. A fost un conducător cu autoritate și competență, un îndrumător și prieten“ (Dr. Gheorghe Năstase, șeful de lucrări al laboratorului dermato-sifiligrafie din Iași).