Ţinutul Neamț reprezentat la Londra de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”
La invitaţia Ambasadei României la Londra, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamț a participat, în capitala Marii Britanii, la un amplu eveniment dedicat sărbătoririi Zilei Naționale a României.
Astfel, la sediul Institutului Cultural Român de la Londra şi în alte spaţii puse la dispoziţie de acesta, timp de trei zile, Ansamblul „Floricică de la munte” a susţinut o serie de spectacole folclorice care au pus în valoare obiceiurile și tradițiile zonei Neamțului. Pe scenele londoneze au răsunat acordurile celor mai cântate melodii patriotice ale căror versuri i-au însufleţit acum un veac pe făuritorii Marii Uniri, printre ele Hai, români, la hora mare, Mândră Românie, Din Moldova lui Ştefan, Doamne, ocroteşte-i pe români, Balada Iancului. Acestea au însoţit suite de dansuri populare din toate zonele etnofolclorice ale ţinutului.
De asemenea, în spectacolele care s-au desfăşurat la Londra, au fost prezentate datini şi obiceiuri de iarnă practicate şi azi, precum odinioară, în Neamţ – colinde strămoşeşti, cântece de Stea, jocul măştilor, al caprei, al ursului, Pluguşorul şi Sorcova.
În locurile în care s-au desfăşurat spectacolele au fost organizate şi demonstrații ale meșterilor populari, elementele de cultură tradițională fiind prezentate comunității de români și misiunilor diplomatice străine acreditate în Marea Britanie. Printre aceste activităţi s-au regăsit şi expoziţiile meşterului popular Ionela Lungu, coordonatoarea activităţii clasei externe de la Târgu Neamţ a Şcolii Populare de Artă Piatra-Neamţ. Ea a făcut demonstraţii practice în faţa copiilor români (şi nu numai) în cadrul Atelierului olarului, de modelare a lutului.
Ecourile întregului eveniment desfăşurat la Londra de Ziua Naţională au fost pozitive, numeroşii spectatori fiind fascinaţi de farmecul folclorului şi tradiţiilor nemţene.
Scrie raspunsul tau!