În perioada 20 – 22 ianuarie 2020, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ organizează, prin Şcoala Populară de Artă, ZILELE CLASEI DE ACTORIE. Astfel, luni, 20 ianuarie, la sala mare a Teatrului Tineretului se vor juca trei spectacole ale clasei de actorie din cadrul Şcolii, clasă coordonată de actriţa Maria Hibovski. De la ora 11:00 vor intra în scenă cei mai mici actori, care vor prezenta (pentru colegii lor de clasele I – IV din şcolile pietrene care vor fi prezenţi în stal) spectacolele „Stăpânul junglei”, după Victor Sivetidis, şi „Peronul”, după Gheorghe Hibovschi.

Va urma, de la ora 13:00, reprezentaţia grupei de liceeni. „Colega de cameră”, de Claudia Befu, este titlul spectacolului pregătit pentru elevii de clasele V-VIII şi liceu care vor veni la teatru luni, la ora prânzului. Regia celor trei spectacole aparţine Mariei Hibovski.

Întreg evenimentul de luni va fi repetat zilele următoare, actorii clasei de la Şcoala Populară de Artă Piatra-Neamţ jucând marţi şi miercuri pentru elevii din Bicaz şi Târgu Neamţ.

Partenerii Zilelor clasei de actorie sunt anul acesta Teatrul Tineretului, Casa de Cultră Bicaz şi Casa Culturii „Ion Creangă” Târgu Neamţ, cele trei instituţii punând la dispoziţia tinerilor actori ai Şcolii Populare spaţiul necesar desfăşurării spectacolelor.

Proiectul Zilele clasei de actorie, desfăşurat de  Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, ajunge anul acesta la o ediţie aniversară, a zecea. Dar activitatea clasei de actorie este una cu o istorie mult mai bogată. Foile matricole rămase în arhiva instituţiei vorbesc de la sine despre cursanţii Şcolii Populare. Dacă la un moment dat s-au aflat în băncile cursurilor elevii Gina Gulai sau Ghiţă Hibovschi, cu timpul ei s-au „transferat”, prin munca şi talentul lor, la catedră (Ghiţă Hibovschi la cursul de regie / brigadă artistică). Ca elevi ai cursului de actorie se regăsesc Vasile Muraru, Iulian Bălţătescu, Cornel Palade, Cătălina Eşanu, Adina Iftimie, Alina Petrică, Dan Pughineanu, ulterior ajunşi să evolueze pe scene profesioniste.

La catedra clasei de actorie au fost în trecut regretaţii Constantin Ghenescu şi Corneliu Dan Borcia, precum şi Mircea Zaharia, Paul Chiribuţă, Gina Gulai, Daniel Beşleagă, Draga Olteanu – Matei, Cornel Nicoară.

O muncă frumoasă, de pionierat în domeniu pentru judeţul Neamţ, a făcut-o Veronica Filip, una dintre cele mai apreciate educatoare pietrene ale deceniilor opt şi nouă ale veacului trecut. Doamna, al cărei nume este purtat astăzi – în semn de omagiu adus muncii domniei sale – una dintre grădiniţele oraşului, a iniţiat şi condus vreme de ani buni cursul de teatru de păpuşi, o artă luată în derizoriu astăzi.

De aproape douăzeci de ani, activitatea cursului de actorie este coordonată de c actriţă Maria Hibovschi. Aceasta i-a trecut pe tinerii actori prin încercările concursurilor şi ale festivalurilor de teatru, între care şi Festivalul „Tinereţe fără bătrâneţe” de la Piatra-Neamţ, iar ei i-au răsplătit munca şi au câştigat o tolbă de premii.

Ultimii ani de activitate contabilizează o serie întreagă de elevi pregătiţi în orele de studiu (în echipă şi individual) de la curs: absolventele Cătălina Eşanu  (acum actriţă la Teatrul Tineretului), Roxana Iftimie (a terminat U.N.A.T.C. Bucureşti, se ocupă de proiecte teatrale în Italia), Adina Iftimie (actriţă la Teatrul „Bacovia” Bacău, cea care s-a hotărât să se facă actriţă după ce a văzut-o pe Maria în evoluând în spectacolul „Sperietoarea”), Andreea Amihăiesei şi Ana-Maria Ambrosă (ambele profesează în domenii diferite de arta scenică). Alte absolvente meritorii, dintre fostele cursante ale Şcolii Populare de Artă, sunt Roxana Rotilă – la University of Essex (Marea Britanie), Sabina Mitrea – la „Hyperion” Bucureşti, Bianca Laiu, Alina Petrică, Andreea Diaconiţa, toate trei la U.N.A.T.C. Bucureşti, Dan Baltag, Silvana Dulamă, Miruna Moaleş.

Cu acest prilej, am căutat prin arhiva sentimentală şi am găsit o serie de confesiuni ale unoră dintre cei amintiţi.

„Asemeni lui Alice, care pășește pe culoarele labirintului din Țara Minunilor, așa pășeam și eu pe culoarele Școlii Populare de Arte, spre mica sală unde am întâlnit-o pentru prima oară pe Maria Hibovski, primul meu model în ceea ce avea să-mi devină meserie… actoria. Mulțumesc, sunt recunoscătoare. Nu aș da pentru nimic parcursul primilor ani îndrumați de doamna profesoară Maria Hibovski.” (Alina Petrică)

„Nu știu acum cât timp s-a întâmplat, dar parcă a fost ieri. Văzusem un spectacol cu Maria Hibovski în clasa a doua sau a treia și am simțit că o să ne reîntâlnim. Așa s-a și întâmplat, dar de data asta la Centrul «Carmen Saeculare». Aveam emoții, nu cunoșteam pe nimeni, iar Maria mă intimida și mă fascina în același timp. Țin minte că, exact din prima zi, am și lucrat, am intrat într-un spectacol («Orașul fără iubire»). Voiam să stau să mă uit la ce fac ceilalți, iar Maria mi-a spus: «Hai!». Și așa a inceput drumul meu la cursurile de actorie. Cred că eram în clasa a şasea când am început. Am continuat până în clasa a unsprezecea. De ce am rămas atât de mult timp? Pe lângă faptul că era distracție și mă întoarceam acasă visând, Maria mi-a fost ca o a doua mamă. Maria mi-a fost prieten, profesor, mentor. Și, din păcate, nu am cum să exprim în cuvinte ce a însemnat ea pentru mine. M-a fascinat din prima clipă, pentru că ne-a învăţat cum să ne jucăm, de fapt și ea se juca cu noi, alături de noi mereu mereu. Ne-a încurajat tot timpul, nu ne-a tăiat aripile și ne-a arătat că viața este chiar frumoasă. Doar că trebuie să știm de unde, din ce punct să o privim.

Cursurile și timpul petrecut cu Maria au avut rol ortobiontic. Acum sunt actor. Și da, jumătate din ce știu acum i se datorează ei. Habar nu am avut când am învățat atâtea lucruri, habar nu aveam cum se face «chestia asta cu actoria». Maria, pur și simplu, ne-a lăsat să ne jucăm, să fim liberi, să uităm cine suntem când intrăm pe ușă și să fim oricine altcineva. Și cred că orice copil care ar face cursurile acestea se va dezvolta din multe puncte de vedere. Pentru că, de multe ori sistemul ne ține în loc și nu ne putem dezvolta așa cum trebuie. Cu Maria am lucrat cu corpul, cu sufletul, cu mintea. Nu-s cuvinte mari. Mi-am amintit efectiv tot ce a fost și m-am bucurat.” (Dan Baltag)