Home » .: Promovare Turistică :., Obiective turistice, Parcul Național Ceahlău, Parcuri și rezervații, Promovare Turistică
, ,

Ceahlăul și surprizele lunii decembrie

4 December 2020 0 Comentarii

Frumusețea muntelui „vrăjit”, iarna

Olimpul Moldovei, așa cum mai este cunoscut Muntele Ceahlău sau Muntele Sfânt al românilor este un munte special cu istorie, spiritualitate, legende şi mister și despre care s-a scris mult în literatura română și în cea universală.

Galerie foto Alex Jitaru:

Surprize de sezon vă așteaptă chiar la poalele muntelui, în stațiunea Durău. Deși este un an al restricțiilor, Moș Crăciun ne-a promis că în luna decembrie, luna cadourilor, îi va aștepta pe copii în fiecare weekend în Durău Park.Așa că nu ratați întâlnirea cu moșul și veniți să vă bucurați de atmosfera sărbătorilor de iarnă și să încercați Aventura cu săniuțele. Dacă temperaturile se mențin scăzute, în curând turiștii vor putea și schia la Durău Park.

Galerie foto Durău Park:

Situat în mijlocul Carpaţilor Orientali, în vestul judeţului Neamţ, la întretăierea celor mai de seamă drumuri transcarpatice, Ceahlăul sau „muntele vrăjit” -cum i se mai spune- este locul în care, de-a lungul timpului, s-au nevoit numeroşi sihastri și unde aproape fiecare stâncă, pârâu sau loc de taină își are povestea sa. Astfel, Dochia, Panaghia,Toaca, Dorobanțul, Călugării, Piatra Lăcrimată, Turnurile lui Butu și Ana sau Detunatele sunt blocuri de piatră cu forme spectaculoase învăluite în frumoase balade și legende culese de scriitori ca Russo, Asachi sau Hogaș sau transmise de iubitori ai muntelui și oameni ai locurilor.

Adevărată fortăreaţă naturală, Ceahlăul oferă vizitatorilor peisaje de vis cu păduri adânci, jnepenişuri şi pajişti alpine, pante domoale şi abrupturi stâncoase, hornuri, jgheaburi şi brâne, pâraie domoale şi repezi, cascade, vârfuri şi stânci izolate, monumente ale naturii şi rezervaţii naturale, vestigii istorice şi monumente de arhitectură. Masivul Ceahlău domină munții din jur și datorită poziției sale relativ singuratice, ce-i permite o vizibilitate distinctă, aidoma unei vechi piramide.

Sursă foto: Septimiu Bizo

 

Iarna, peisajele sunt parcă desprinse din povești, iar întâlnirea cu frumoasele capre negre este o adevărată încântare pentru turiști.

 

 

Galerie foto Septimiu Bizo:

Galerie foto arhivă CJ Neamț:

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.