Hanu Ancuței, file de istorie într-un loc de poveste
Hanu Ancuței este locul de poveste unde regăsiți bucătăria moldovenească autentică și vă bucurați de mâncarea de cea mai bună calitate, naturală, direct din ferme, cu un gust inegalabil.
Aici îi plăcea marelui scriitor și povestitor Mihail Sadoveanu să mănâce și, inspirat de farmelui locului, a scris și celebra carte Hanu Ancuței, în care sunt redate obiceiurile și tradițiile acestor meleaguri.
După unele documente păstrate, hanul ar data încă din secolul al XVIII-lea, când se pare că și-a deschis porțile pentru negustorii aflați în trecere spre Roman, Suceava sau spre Iași. Pe atunci, Hanu Ancuței se afla în marginea unui sat care s-a strămutat apoi pe moșia boierilor Catargi.
În anul 1819, vornicul Ștefan Catargiu, proprietarul moșiei Tupilați, obține hrisov pentru înființarea de târguri și iarmaroace. Cum hanul se află la o încrucișare de mari drumuri comerciale – drumul Șiretului și drumul care leagă Iașul de Piatra Neamț sau de Târgu Neamț, prin Tupilați – se construiește un han nou, ce va servi și ca stație de poștă.
Imaginea hanului, frumos surprinsă de Mihail Sadoveanu, este celebră și a rămas un simbol pentru întreaga locație. Aici, la han, turiștii regăsesc și astăzi farmecul și specificul de altădată: „Trebuie să știți dumneavoastră că hanul acela al Ancuței nu era han – era cetate. Avea niște ziduri groase de ici până colo, și niște porți ferecate cum n-am mai văzut de zilele mele. Pe lângă adăpost, hanul oferea oamenilor și prilej de petrecere. În cuprinsul lui puteai oploși oameni, vite și căruțe și nici habar nu aveau din partea hoților… Porțile stăteau deschise ca la Domnie. Și prin ele, în zilele de toamnă, puteai vedea valea Moldovei cât bătea ochiul și pâclele munților pe păduri de brad până la Ceahlău și Halauca. Iar după ce se cufundă soarele înspre tărâmul celălalt și toate ale depărtării se ștergeau și lunecau în tainice neguri, – focurile luminau zidurile de piatră, gurile negre ale ușilor și ferestrelor zebrelite. Contenea câte un răstimp viersul lăutarilor, și porneau poveștile…” (Hanu Ancuței, Mihail Sadoveanu)
În trecut, poveștile de la han nu conteneau, cât timp oaspeții îi treceau pragul, iar felurile de mâncare cu specific moldovenesc sunt servite și astăzi, la fel ca în vremurile de demult.
Astăzi imaginea e diferită, dar farmecul deosebit al locului s-a păstrat, iar muzica lăutărească reînvie atmosfera de acum 200-300 de ani.
Asemănat cu un personaj care „respiră și trăiește, se înfioară și tresare”, Hanul Ancuței este o „prezență eternă care va dăinui atâta timp cât oamenii vor spune și vor asculta povești.” (Alina Ene)
Galerie foto:
Despre „Hanul Ancuței” însuși scriitorul Mihail Sadoveanu obișnuia să spună: „nu se mai găsește alt han ca acesta cât ai umbla drumurile pământului.”
Hanul era vestit în întreaga țară dar și dincolo de hotare:
“Vinul este adus de Ancuța în cofăiel plin, cu ulcică mereu nouă, înainte ca povestitorul să își înceapă istoria, toți vâră ulcelele în cofăiel și lăutarii cântă. Din când în când, Ancuța aduce de la foc pui fripți în țiglă. Când vine mușteriul, Ancuța îl întâmpină cu pui fripți în talger de lut și cu pită proaspătă.”
Tihna de la han s-a perpetuat de-a lungul anilor și se păstrează cu mare sfințenie și astăzi. În același decor, o altă Ancuța îi întâmpină și astăzi, cu pâine și sare, dar mai ales cu zâmbetul pe buze, pe oaspeții veniți din toată lumea.
Galerie foto:
Restaurantul hanului are o capacitate de 500 locuri, iar camerele cu 28 de locuri păstrează atmosfera pitorească din poveștile lui Sadoveanu, care fac din acest han un popas potrivit pentru odihnă și relaxare.
De asemenea, puteți cumpăra pentru acasă din Cămara Ancuței dulcețuri, șerbeturi, zacuscă, păstrămuri preparate în casă, plăcinte, cozonaci, turte, colăci și multe alte bunătăți sau puteți opta pentru serviciile de catering specializat în evenimente corporate dar și personale.
La Hanu Ancuței, savoarea bucătăriei tradiționale românești se îmbină armonios cu rafinamentul bucătăriei internaționale.
Mai multe informații despre evenimente, meniuri, spații de cazare și date de contact, găsiți chiar pe site:
Scrie raspunsul tau!