Pelerin prin orașul liturgic (MIR/Castelul Sturdza, Miclăușeni, 3-5 septembrie 2021)
În perioada 3 – 5 septembrie 2021 se organizează manifestarea cu tema “Pelerin prin orașul liturgic” ce cuprinde o expoziție temporară (deschisă în cadrul Muzeului de Istorie Roman, corp B – Casa dr. Fălcoianu) și un simpozion național (desfășurat în cadrul Castelului Sturdza de la Miclăușeni, Iași).
Proiectul expozițional, ca și simpozionul “Pelerin prin orașul liturgic”, ce dezvoltă teme circumscrise celei generale, urmăresc evoluția în timp a fenomenului religios în spațiul românesc, în special în mediul urban, impactul asupra concepțiilor de viață, a traiului cotidian al indivizilor și comunităților, dimensiunea antropologică fiind regăsită inclusiv în creațiile materiale, obiecte de cult sau edificii religioase.
Simpozionul este structurat pe trei secțiuni: I. Istorie – Religie, II. Patrimoniu – Restaurare – Conservare și III. Muzică sacră.
Dintre temele ce vor fi prezentate la acest simpozion amintim:
– arh. dr. Ioana Petrescu (cercetător ştiințific III, Institutul Național al Patrimoniului, Secţia Monumente Istorice şi Peisaje Culturale): “Patrimoniul construit al Romanului. Planuri ale orașului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea”
– muzeograf Silvia Zamfir (Muzeul de Artă Populară “Dr. Nicolae Minovici”, București): “Simboluri religioase în arta populară”
– muzeograf Iulian Bucur (Complexul Muzeal Județean “Iulian Antonescu”, Bacău): “Icoane în bisericile de lemn din judeţul Bacău”
– Pr. Dr. Florin Aurel Țuscanu (Parohia Trifești – Arhiepiscopia Romanului și Bacăului): “Clopote voievodale în Eparhia Romanului”
– Roxana Josanu (Director Direcția Județeană Pentru Cultură Neamț): “Documente din arhiva Direcţiei Judeţene Pentru Cultură Neamţ referitoare la monumentele istorice de arhitectură ale municipiului Roman”
– Prof. univ. dr. Narcisa Știucă (Facultatea de Litere – Catedra de Etnografie și Folclor, Universitatea București): “Gâlceava florilor – un colind catehetic”
Scrie raspunsul tau!