Home » .: Promovare Turistică :., Evenimente, Promovare Turistică
, ,

„România Sălbatică” la Piatra Neamț

16 September 2021 0 Comentarii

Urmează o săptămână de difuzări pe marele ecran la Cinema Mon Amour:

 

Cel mai complex documentar dedicat naturii din țara noastră, România Sălbatică, aduce în atenția publicului filmări în premieră și povești unice despre biodiversitatea țării.

10 ani de filmări, documentare și editare pentru un film 100% autentic, cu o echipă de producție autohtonă, care a reunit oameni faini și dedicați. Proiectul a fost dezvoltat de către Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, iar naratorul documentarului este bine-cunoscutul actor Adrian Titieni, care ne poartă pe parcursul a 2h, cu vocea lui caldă, dintr-o poveste în alta.

Coloana sonoră este compusă special pentru orchestră și este creată de Alexei Țurcan. Înregistrarea a fost realizată alături de Bucharest Film Orchestra, prima și singura orchestră de studio-session din țară, dirijată de Tiberiu Soare, cu ajutorul partiturilor scrise de Corina Cioplea. Piesa principală a filmului România Sălbatică este interpretată de Mădălina Pavăl.

Mădălina Pavăl – Du-mă, vântule! 🎥 România Sălbatică

Creația și post-producția sunetului, cât și mixajul final au fost realizate cu multă migală de Ioan Filip și echipa Smart Sound Studios.

Pentru realizarea filmului, echipa de producție a filmat și în Neamț, prin urmare documentarul cuprinde și imagini cu frumusețea naturii din Ceahlău, „Împărăția de Piatră”, înfățișată de Cheile Bicazului, pitorescul lac Cuejdel și zimbrii din Parcul Natural Vânători-Neamț.

Filmul România Sălbatică a fost realizat cu sprijinul a numeroși specialiști din zona conservării, cu ONG-uri de mediu și cu sprijinul parcurilor naționale și naturale din țară.

Documentarul a câștigat Premiul Publicului pentru cel mai bun film românesc la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), primul și cel mai mare festival de film din România, fondat în 2002, în Cluj-Napoca.

Filmul este produs de NTD Film, în colaborare cu Libra Film și Avanpost Media.

Foto Credit: https://romaniasalbatica.ro/ro

Consultați mai jos întregul program pentru perioada următoare:

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.