Vă așteptăm la muzeele din Neamț!
În zilele 30 noiembrie – 1 decembrie 2021 toate unitățile muzeale din cadrul Complexului Muzeal Național Neamț vor fi deschise pentru publicul vizitator în intervalul orar obișnuit pentru această perioadă: 09.00 – 17.00.
Muzeul de Artă Piatra-Neamț – Bienala Națională de Arte Plastice „Lascăr Vorel”, cea de-a XVII-a ediție, expoziție deschisă în perioada 29 octombrie 2021– 9 ianuarie 2022.
Prestigioasa manifestare națională de artă plastică și-a deschis porțile și în 2021 pentru artiști de valoare: pictori, sculptori și graficieni, absolvenți ai universităților de artă, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Peste 150 de artiști profesioniști s-au înscris în concurs cu peste 250 de lucrări. Toate cele 3 secțiuni de concurs: pictură, grafică și sculptură sunt reprezentate la înălțime.
Fiecare vizitator va avea ocazia să își aleagă un favorit și să îl voteze.
La finalul expoziției, organizatorii vor acorda Premiul Publicului, celui mai apreciat artist.
În plus, anul acesta, cu ocazia celei de-a XVII-a ediții, Fundația Vorel Piatra-Neamț, în calitate de partener, va acorda Premiul pentru debut.
Muzeul de Științe Naturale Piatra-Neamț : Superorganismul – viața complexă a termitelor
Expoziţia aduce în atenţia publicului larg un grup de insecte sociale puţin cunoscut în ţara noastră şi anume termitele. Frecvent întâlnite în zonele tropicale şi subtropicale, termitele reprezintă un grup ecologic de succes ocupând habitate umede şi uscate pe toate continentele, cu excepţia Antarcticii. În anumite regiuni ale Terrei aceste insecte sunt adesea privite cu teamă, fiind renumite pentru daunele pe care le produc construcţiilor din lemn. Pe de altă parte, termitele sunt cunoscute drept constructori remarcabili, capabili să clădească cuiburi cu coşuri înalte (termitiere) de peste 5 metri înălţime. Cu ajutorul lor, termitele ajustează temperatura şi cantitatea de aer din interiorul cuibului, la un nivel optim creşterii a zeci de alte generaţii de mici insecte sociale. Aceste construcţii sunt o sursă permanentă de inspiraţie pentru arhitecţi şi ingineri în încercarea de a imita sistemul ingenios de ventilaţie al termitierelor în construcţiile proiectate de om.
În cadrul expoziţiei sunt prezentate informaţii despre originea şi evoluţia acestui grup de insecte, modul de viaţă al termitelor, importanţa economică a micilor constructori.
De asemenea, sunt ilustrate faimoasele termite crescătoare de ciuperci, cunoscute pentru termitierele gigante pe care le construiesc în savanele africane. Un mulaj la scară redusă exemplifică arhitectura unei termitiere şi a sistemului de ventilaţie al acesteia.
În cadrul expoziţiei, vizitatorii au posibilitatea să vizioneze şi o secţiune printr-un cuib de termită subterană (Reticulitermes lucifugus), singura specie cunoscută până în prezent în ţara noastră.
Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu-Neamț – microexpoziția intitulată Mănăstirea Neamț în cărți poștale ilustrate
Atestată documentar în anul 1407, Mănăstirea Neamț, reprezintă un important monument de cultură bisericească pentru întreaga țară. Datorită faimei sale, dobândită de-a lungul secolelor, edificiul monahal a fost vizitat de mulți pelerini. În ultimul secol, imaginea lavrei nemțene, a fost imortalizată în numeroase fotografii și cărți poștale, devenite adevărate suveniruri și care au cunoscut o largă circulației atât în interiorul țării cât și în afara ei.
În vederea ilustrării și punerii în valoare a acestor mărturii istorice deosebite, Muzeul de Istorie și Etnografie din Târgu Neamț, sub egida Complexului Muzeal Național Neamţ, a realizat microexpoziția intitulată Mănăstirea Neamț în cărți poștale ilustrate.
Expoziția prezintă publicului cărți poștale ilustrate, circulate și necirculate, datate de la începutul secolului XX până în prezent, din colecția personală a muzeografului Stigleț Dumitru-Ionuț.
Pentru cei interesați, expoziția se poate vizita în perioada 22 noiembrie 2021 – 30 aprilie 2022.
În proximitatea Muzeului de Artă Eneolitică Cucuteni, în Piața Curtea Domnească din Piatra Neamț, poate fi vizionată expoziția outdoor, intitulată „Drama generalilor armatei regale. Generalul Nicolae Dăscălescu. Memoria arhivelor”.
La 80 de ani de la intrarea României în războiul de reîntregire, Complexul Muzeal Național Neamț, în colaborare cu Serviciul Județean Neamț al Arhivelor Naționale și Muzeul Național de Istorie a României a ales să dedice o expoziție generalului nemțean Nicolae Dăscălescu, una din victimele acestor abuzuri judiciare.
Expoziția redă biografia unei „figuri de legendă a armatei române, simbol al comandantului competent, energic, autoritar și înțelegător în același timp, distins, cu un simț ireproșabil al onoarei și al dreptății”.
Prezent în colecțiile Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț și ale Serviciului Județean Neamț al Arhivelor Naționale, generalul Nicolae Dăscălescu a fost zugrăvit prin intermediul fotografiilor, manuscriselor și corespondenței primite de la distinșii săi camarazi. De asemenea, în completarea materialului iconografic, Muzeul Național de Istorie a României a pus la dispoziția instituției organizatoare fotografii și documente ilustrative pentru realizarea unei cronologii sumare a implicării României în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Întreg materialul documentar, edit și inedit, construiește imaginea generalului Nicolae Dăscălescu un „falnic fiu al acestui neam și un mândru ostaș al iubitei noastre patrii”.
Expoziția va putea fi vizionată în perioada 11 noiembrie 2021-1 martie 2022.
Echipa de organizare: dr. Mihaela-Cristina Verzea, drd. Mihai Tudosă, Maria Mihăilă, Manuel-Ionuț Dan, Florin Ghimiș.
Scrie raspunsul tau!