Ceahlăul iarna, în viziunea cunoscutului artist nemțean, pasionat de peisaje, Toma BONCIU

Păduri adânci, jnepenişuri şi pajişti alpine, pante domoale şi abrupturi stâncoase, hornuri, jgheaburi şi brâne, pâraie, cascade, vârfuri şi stânci izolate, monumente ale naturii şi rezervaţii naturale, vestigii istorice şi monumente de arhitectură… toate aceste frumuseți copleșitoare le găsiți în Masivul Ceahlău, iar când acesta e împodobit de zăpadă, peisajele din jurul tău te transpun într-o lume de poveste.

Aidoma unei vechi piramide ce se ridică semeț spre înaltul cerului, în bătaia soarelui, Ceahlăul, muntele magic și sfânt al românilor, unde fiecare loc de taină ascunde o legendă și fiecare imagine spune o poveste, este cunoscut ca Olimpul Moldovei, cel care domină munții din jur prin aspectul său de fortăreață naturală și datorită poziției sale relativ singuratice ce-i permite o vizibilitate distinctă.

Situat în mijlocul Carpaţilor Orientali, în vestul judeţului Neamţ, la întretăierea celor mai de seamă drumuri transcarpatice, Ceahlăul sau „muntele vrăjit” -cum i se mai spune- este locul în care, de-a lungul timpului, s-au nevoit numeroşi sihastri și unde aproape fiecare stâncă, pârâu sau loc de taină își are povestea sa. Astfel, Dochia, Panaghia,Toaca, Dorobanțul, Călugării, Piatra Lăcrimată, Turnurile lui Butu și Ana sau Detunatele sunt blocuri de piatră cu forme spectaculoase învăluite în frumoase balade și legende culese de scriitori ca Russo, Asachi sau Hogaș sau transmise de iubitori ai muntelui și oameni ai locurilor.

Sus, pe creste, aproape de înaltul cerului, viața se vede altfel, prinde alt contur și altă semnificație, clipele par veșnicii, timpul capătă altă valoare, problemele dispar, ca și cum niciodată nu au existat, peisajele te cuceresc, iar sufletul saltă de bucurie și împlinire.

Iarna, muntele „vrăjit”, cum i se mai spune muntelui Ceahlău, se transformă într-o poezie în imagini dedicată frumuseților naturii.

Foto credit: Toma BONCIU