Home » .: Promovare Turistică :., Evenimente și proiecte inițiate de Consiliul Județean Neamț, Obiective turistice, Parcul Natural Vânători Neamț, Promovare Turistică
,

CLASIC FEST în Ținutul Zimbrului

26 August 2022 0 Comentarii

CLASIC FEST, un nou eveniment cultural organizat de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” și Administrația Fondului Cultural Național aduce în acest weekend, un nou concept cultural, concertele muzicale în aer liber, chiar în mijlocul publicului.

Vor fi două zile de muzică, destindere și voie bună în Parcul Național Vânători-Neamț.

Astfel, muzicieni consacrați și tinere talente din întreg ținutul Neamț vor face spectacol la Zimbrăria din comuna Vânători-Neamț.

Sâmbătă, 27 august 2022, începând cu ora 13:00, pe scena CLASIC FEST vor urca componenții Cvartetului „Coloseum”. De la ora 15:00, până la vremea amurgului, vor evolua Ansamblul folcloric „Dor Vânătorean” (coordonat artistic de Claudiu Luchian și Ion Luchian), Grupul folcloric „Nemțișorul” (coordonator, Laurențiu Marian), Ansamblul folcloric „Ozana” Târgu Neamț și soliștii Paula Andrei, Laurențiu Marian.

Duminică, 28 august 2022, începând de la aceeași oră, CLASIC FEST va aduce în fața publicului Camerata „Carpe Diem”. Programul zilei va fi completat de grupurile vocale „Sânzienele”, „Floare de colț” Ansamblul „Mugurașii” (coordonate de Georgiana Șerban Axinte) și Ansamblul folcloric „Brâul roșu” Piatra-Neamț.

În ideea de a facilita participarea publicului tânăr, de a-l atrage și a-l pune în situația să audieze concertele într-un nou format, digital, mediu familiar acestuia, organizatorii vor transmite concertele pe platforme digitale. De asemenea, vor fi realizate transmisiuni în direct ale evenimentelor artistice pe ecrane video instalate în spațiul public de la Curtea Domnească din Piatra-Neamț.

Și dacă ați ajuns în zonă, veți descoperi Ținutul Zimbrului, un teritoriu aparte în Neamț, locul unde natura, cultura, spiritualitatea, tradițiile coexistă și se îmbină armonios.

Cuprinzând Romsilva – Parcul Natural Vanatori-Neamt , orașul Târgu Neamț, comunele Agapia, Bălțătești, Crăcăoani, Vânători-Neamț, Ținutul Zimbrului din Neamț, destinația de ecoturism cea mai verde din țară, premiată la nivel mondial, surpinde prin diversitatea peisajelor, prin lăcașurile de cult de o importanță istorică și culturală națională și chiar internațională, prin întâlnirea cu marele zimbru, prin casele cu arhitectură tradițională, pădurile seculare, locațiile istorice și culturale, satele pitorești și multe altele.

Tot aici, te vei bucura de preparate culinare tradiționale delicioase, vei putea pătrunde în tainele meșteșugurilor și de asemenea în zonă vei simți o energie aparte creată de cele peste 1100 de suflete ce trăiesc în mănăstirile și schiturile din zona Romsilva – Parcul Natural Vânători-Neamț.

 

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.