Home » Alte evenimente
, ,

Tango Argentinian în stagiunea artistică

26 October 2022 0 Comentarii

Al doilea spectacol al Stagiunii artistice 2022-2023, realizată în parteneriat, de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț și Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț, aduce în fața publicului nemțean un atractiv recital de muzică de tango de pe tărâmul fascinant al Argentinei.

Pe scena Stagiunii vor urca doi profesori clujeni împătimiți de tango – pianista Irina Indrei și bandoneonistul Robert Indrei.

Evenimentul va avea loc miercuri, 26 octombrie 2022, la sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț, de la ora 18:00.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

 

ROBERT ȘI IRINA INDREI: „TWO TO TANGO”

Cei doi muzicieni, Irina și Robert Indrei, sunt un cuplu atât pe scenă cât și în viața de zi cu zi.

Absolvenți ai Academiei Naționale de Muzică din Cluj-Napoca, respectiv București, cei doi sunt actualmente profesori de pian la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca (Irina Indrei) și de improvizație muzicală (Robert Indrei).

Ei își propun să aducă în fața publicului larg o fărâmă din frumusețea și magia muzicii de tango. „Iubitori de tango și de frumos, am descoperit acum mulți ani acest fenomen minunat numit «Tango». Îl cântăm și îl dansăm împreună de mai bine de șase ani, pe scenele Filarmonicilor din țară și ale festivalurilor de tango argentinian din România și din străinătate.”

Primele recitaluri au fost date la Cluj-Napoca. Au urmat, apoi, scenele din București, Brașov, Sibiu, Oradea, Timișoara, Iași și, ulteriror, în aproape toată țara.

„În 2016, am fost onorați să fim invitați să concertăm la «Balul anual de tango argentinian» din Budapesta. Un an mai târziu, continuam seria de concerte în Viena și în München, în comunitățile de tango argentinian, iar anul acesta am avut onoarea să concertăm la Palatul «Peleș», la invitația Casei Regale.”

Ca o continuitate a pasiuniilor, cei doi au înființat, în 2019, Asociația „Cluj Tango Orchestra” – prima orchestra de tango argentinian din Transilvania –, compusă din muzicieni români profesioniști, membrii ai Filarmonicii de Stat „Transilvania” sau ai Operei Naționale din Cluj-Napoca.

„Tango-ul este bucurie, frumusețe și senzualitate. Este un sentiment care se dansează, iar muzica de tango este o eternă poveste. Motto-ul nostru este: «Love for music, passion for tango».

În repertoriul dou-ului Indrei se regăsesc lucrări de tango compuse de Astor Piazzolla, Carlos Gardel, Francesco Canaro, Anibal Troilo, precum și lucrări de referință ale genului.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.