Home » Alte evenimente

„Zece elegii pentru Ciulini. Picto-poem“ de Ionela Chiru

18 November 2022 0 Comentarii

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț găzduiește conceptul expozițional „Zece elegii pentru Ciulini. Picto-poem“ semnat de Ionela Chiru, artist vizual, în perioada 18-30 noiembrie 2022, în spațiul expozițional de la parterul Corpului A. Vernisajul va avea loc vineri, 18 noiembrie, de la ora 17:00, iar prezentarea va fi făcută de poetul Dorin Ploscaru.

În cadrul vernisajului va avea loc și un moment muzical în interpretarea cantautorului Adrian Bezna, invitat special.

„Expoziția «Zece elegii pentru Ciulini» propune privitorului o incursiune în două ramuri ale artei care nu s-au exclus niciodată reciproc ci, dimpotrivă, sunt inerente una alteia: pictura și poezia.

Acest concept expozițional de «picto-poem» cuprinde 10 lucrări de pictură, precum și 10 elegii care vor însoți picturile.

Ciulinul, ca leitmotiv al întregului demers artistic, reprezintă, desigur, o metaforă. Ciulinul îmbracă multiple semnificații – el simbolizează atât reziliența, adaptabilitatea, stoicismul, forța și duritatea în fața vicisitudinilor vieții și vremurilor, cât și delicatețea, frumusețea, inefabilul aceleiași vieți și acelorași vremuri.

Ciulinul este un «paria» al florilor, un proscris, un exilat (sau un autoexilat?) în pustietatea miriștilor și a pajiștilor rar călcate de pas de om.

Deși ostil prin spinii săi, ciulinul poate zămisli, din aceiași spini, flori (aproape) incompatibile cu personalitatea sa.

Cele zece lucrări expuse vor fi, așadar, un omagiu adus acestui simbol, o expresie cromatică și lirică dedicată tuturor celor care se regăsesc în acest alter ego al Ciulinului.

Abstractizată pe pânză, sub tușa de culoare – sau tăinuită în versurile elegiilor, metafora Ciulinului invită atât iubitorul de pictură, cât și iubitorul de poezie la o evadare din cotidian cu «parfum» de sinestezie“, a explicat Ionela Chiru.

 

Scurtă biografie

Ionela Chiru s-a născut în Fălticeni, județul Suceava, într-o însorită dimineață de iunie din 1983, dar a copilărit și a petrecut o bună parte din adolescență și tinerețe în mai multe localități din Moldova: Târgu-Neamț, Piatra-Neamț, Iași, orașe de care este legată sufletește printr-o salbă de nostalgii colorate.

Este absolventă de Litere la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ Iași (studii de licență, masterat și doctorat, specializarea Limbi, Literaturi și Civilizații Străine), iar în prezent este studentă în cadrul Facultății de Arte Vizuale și Design, Universitatea Națională de Arte „George Enescu“ Iași, urmând o altă mare iubire din copilărie, alături de literatură și limbi străine – arta plastică. Este, de asemenea, absolventă a Școlii de Artă „Carmen Saeculare“ Neamț, școală pe care a frecventat-o 3 ani, la secția pictură de șevalet.

Profesia actuală este profesor cu doctorat în învățământul preuniversitar public. Portofoliul său artistic, activitatea expozițională, precum și o biografie/ CV mai ample pot fi consultate pe pagina web oficială – http://chiruart.com/.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.